Înfrângere cu repetiție pentru Grozavu cu Voluntariul: Echipa Leului pierde din nou în prelungiri!

Înfrângere cu repetiție pentru Grozavu cu Voluntariul: Echipa Leului pierde din nou în prelungiri!

La debutul său pe banca ACS Poli Timișoara, Leo Grozavu a cedat în finalul sezonului regular pe „Dan Păltinișanu” scor 3-2 cu FC Voluntari, golul victoriei ilfovenilor fiind marcat în minutele de prelungire.

Istoria s-a repetat în prima etapă a play-out-ului acestei ediții de campionat pe arena ”Anghel Iordănescu” unde FC Voluntari a câștigat la ultima fază confruntarea cu formația fostului tehnician al FC Botoșani.

Unicul gol al confruntării a fost marcat de Florin Cernat în minutul 90+4, mijlocașul fructificând un penalty acordat de centralul Adrian Comănescu în urma unui fault inconștient a fostului dinamovist Oliva în suprafața de pedepasă asupra lui Gabriel Deac.

„Nu vreau să critic pe cineva. Fiecare evoluează cum vrea, Noi am încercat… Voluntari este o echipă mult mai bună, cu jucători mai buni, care evoluează foarte bine. Noi nu putem să facem un joc de atac foarte bun în acest moment. Încercăm să exploatăm ce ne dă meciul. E al doilea joc în mai puţin de două luni în care pierdem cu ei în prelungiri. Greşelile au fost ale noastre”, a declarat Leo Grozavu la finalul meciului cu FC Voluntari pierdut de echipa sa cu 1-0.

Astăzi în ultimul meci din prima etapă a play-out-ului Ligii I, Dinamo va juca pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș.

Programul primei etape a play-out-ului:

FC Botoșani- Juventus București 0-0

Concordia Chiajna- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1

FC Voluntari- ACS Poli Timișoara 1-0

luni, 12 martie:

ora 20:45 Dinamo București- Gaz Metan Mediaș

Clasament play-out

1 FC Botoșani 21 pct.*

2 Dinamo 20*

3 FC Voluntari 17

4 Concordia Chiajna 15

5 ACS Poli Timșoara 14 *

6 Sepsi OSK Sf. Gheorghe 11 *

7 Gaz Metan Mediaș 8*

8 Juventus 7*

*)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!