Înfrângere dramatică pentru „câini” în ultima secundă în Champions League!

Înfrângere dramatică pentru „câini” în ultima secundă în Champions League!

Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a fost învinsă dramatic în deplasare de formaţia norvegiană Elverum Handball, cu scorul de 29-28 (12-15) într-un meci disputat în Grupa D a Ligii Campionilor.

Înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât alb-roșii au avut meciul în mână. Dinamo a pierdut după ce a primit un gol din 7 metri în ultima secundă de joc. La 28-28, trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare a avut atacul și deci șansa de a se impune, însă cu zece secunde înainte de final, jucătorii alb-roșilor au pierdut mingea, iar norvegienii au obţinut aruncarea de la 7 metri pe contraatac, transformând în cele din urmă lovitura și impunându-se astfel cu 29-28.

Nordicii au început mai bine partida şi au condus cu 4-1, însă treptat Dinamo a revenit în meci. Prima dată când alb-roșii au preluat conducerea a fost la 6-5 după care „câinii” s-au desprins la 9-7, ajungând la un moment dat să conducă cu 14-10, intrând în cele din urmă la pauză cu scoruld e 15-12.

În repriza a doua „câinii” au mai pierdut din turație, permițându-le adversarilor să revină în joc. Astfel, Elverum a echilibrat disputa şi a egalat, 18-18, după care a prleuat conducerea. „Alb-roșii” aveau să revină din nou în avantaj, scor 28-27 cutrecând chiar la conducere după aceea. Dinamo a trecut în avantaj, 28-2, dar a pierdut partida la ultima fază, după ce a încasat două goluri în ultimele 15 secunde de joc. Golurile campioanei României în acest eșec au fost înscrise de Muhamed Zulfic (6 goluri), Răzvan Gavriloaia (6), Nicuşor Negru (5), Vitali Komogorov (4), Ante Kuduz (2), Dan Savenco (1), Andras Szasz (1), Ciprian Şandru (1), Seyed Mousavi (1), Florin Acatrinei (1).

În clasamentul grupei, pe primul loc se află Orlen Wisla Plock, 12 puncte, urmată de Abanca Ademar Leon, 11 puncte, Dinamo Bucureşti, 10 puncte, Elverum Handball, 8 puncte, Riihimaen Cocks, 4 puncte, Wacker Thun, 1 punct. Primele două clasate se califică în play-off. Dinamo va juca în penultimul său meci din grupă pe 21 noiembrie, acasă, cu formaţia finlandeză Riihimaen Cocks.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!