Între două nu te plouă, Remi! Concurentul de la Insula Iubirii a fost numai zâmbet la masa din Floreasca

Dacă în Thailanda a intrat în testul fidelității, Remi Dobre pare că nu se grăbește să iasă din zona tentațiilor nici după filmări. CANCAN.RO l-a surprins la un prânz în Floreasca, în compania a două tinere. Au râs, au glumit, au stat la masă, iar la final au plecat împreună. Coincidență, colaborare sau începutul unei noi povești? Aflați în rândurile de mai jos!

Insula Iubirii pare să nu se termine chiar la granița Thailandei! Remi Dobre, unul dintre concurenții sezonului aniversar al reality-show-ului „Insula Iubirii”, a fost surprins de CANCAN.RO într-o ipostază care ne face să ridicăm puțin sprânceana. De data aceasta, decorul a fost unul mult mai cunoscut, la Cookie Beacon din Floreasca, unde concurentul nu era singur, ci în compania a două domnișoare. În situația lui Remi, i s-ar potrivi zicala „între două nu te plouă, dar nici bine nu-ți e.” Dar totuși, să nu tragem concluzii pripite!

Remi Dobre a luat prânzul cu două domnișoare

Remi Dobre a luat prânzul cu două domnișoare

Remi, în compania a două domnișoare

Remi a ieșit la prânz în compania a două domnișoare. Cei trei au servit masa pe terasa restaurantului, iar interacțiunile dintre ei au fost cât se poate de amicale (cel puțin așa am observat noi). Au glumit, au râs, au stat la povești, iar concurentul de la „Insula Iubirii” părea perfect în largul său în compania celor două fete.

Dacă despre una dintre ele putem spune doar că i-a fost parteneră de prânz, cealaltă pare să fi avut un loc ceva mai privilegiat la masă. Apropierea dintre Remi și tânăra care a stat chiar lângă el a fost vizibilă, însă de aici până la concluzii este cale lungă. Așa că nu ne grăbim să punem etichete. (cel puțin pentru moment)

Poate este o prietenă, poate au avut de pus la cale un proiect și prânzul a fost, de fapt, o întâlnire „de business”, sau poate chiar este ceva mai mult. Cert este că noi nu avem de unde să știm, așa că lăsăm imaginile să vorbească.

Remi a fost îmbrăcat lejer, într-un maiou negru, pantaloni scurți din denim și sneakers, în timp ce una dintre tinere a ales un top și o pereche de pantaloni largi negri, iar cealaltă a mers pe o ținută simplă, cu o bluză albă sport și jeanși albaștri.

După ce au mâncat și au băut, cei trei au ieșit împreună din local. Una dintre tinere a mai intrat pentru câteva momente în restaurant, de unde și-a cumpărat o cafea și o apă, după care grupul s-a îndreptat către un Uber care îi aștepta în fața localului și s-au urcat toți pe bancheta din spate.

VEZI ȘI: “Lasă, baba mea, să fiți fericiți împreună”. Remi, reacție bulversantă după ce s-a aflat că Bianca l-a înșelat cu Narcis

CITEȘTE ȘI: Reacția ilară a Biancăi Iotu după ce a comis-o cu Narcis de la Insula Iubirii: “Sezonul de bujori a fost în primăvară”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani