Ireal! Unui curier din Vaslui i-a fost furată mașina, în timp ce se afla la una dintre adresele la care trebuia să lase comanda

Ireal! Unui curier din Vaslui i-a fost furată mașina, în timp ce se afla la una dintre adresele la care trebuia să lase comanda
Curieri / caracter ilustrativ / foto: Pexels

Experiență de neuitat pentru un curier din Vaslui! În timp ce se afla la una dintre adresele la care trebuie să lase o comandă, mașina lui a fost furată. Făptașul este un tânăr de 22 de ani.  

Tânărul, în vârstă de 24 de ani, se afla în timpul programului, în momentul în care i-a fost furat autoturismul. Astfel, după ce a livrat o comandă, s-a întors în locul unde își lăsase mașina și a descoperit că aceasta dispăruse. Un tânăr care trecea prin zonă a observat că mașina a fost lăsată nesupravegheată, cu motorul pornit, așa că a decis să urce în ea și să plece.

Se pare că persoana care a furat mașina este un tânăr de 22 de ani, din Bârlad, și deține permis de conducere. Acesta a fost oprit de autorități și a fost supus testului cu aparatul alcooltest, care a arătat un rezultat negativ. Cu toate acestea, el este acum cercetat de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru a stabili și dovedi activitatea infracțională, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință.

„Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către un bărbat de 24 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că a parcat un autoturism pe strada Traian, din Vaslui, pentru a putea livra o comandă, fără a-i opri motorul și fără a-l asigura, iar autoturismul a fost furat de către o persoană necunoscută.

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat autoturismul semnalat ca fiind furat, care se deplasa pe drumul național DN 24, spre Bârlad, și au procedat, după o urmărire de aproximativ 200 de metri, la interceptarea și imobilizarea acestuia, precum și la identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului.Autoturismul nu a suferit avarii, fiind restituit persoanei vătămate”, au transmis polițiștii, citat de BZI. 

Unui curier i-a fost furată mașina, în timp ce lăsa o comandă / foto: Pexels

(CITEȘTE ȘI: A apărut o nouă metodă de a înșela oamenii și de a le lua banii. Ce descoperă românii în interiorul coletelor primite prin curier)

Un curier a primit țeapă de la unul dintre clienți

Un curier a avut parte de o experiență pe care nu o va putea uita prea curând. Se pare că unul dintre clienți l-a plătit cu bani de jucărie. Bărbatul a reușit să introducă bancnote false printre cele reale, în așa fel încât să nu se prindă curierul respectiv. Banii falși imită foarte bine materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, fiind aproape identice, aspect care a făcut imposibilă depistarea la încasarea ramburs.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă