După o lungă așteptare, fanii Insula Iubirii sunt în extaz. Sezonul cu numărul 9 a avut premiera în această săptămână, iar publicul a cunoscut noile cupluri, dar și noile ispite. Din rândul celor din urmă, atenția tuturor a fost atrasă de ispita Cristina Scarlevschi. Tânăra a captat pe toată lumea cu frumusețe ei și a fost comparată cu un celebru fotomodel internațional. Cele două seamănă perfect.
Cea de-a doua ediție Insula Iubirii sezonul 9 a adus pentru cupluri momentul important al prezentării ispitelor. Cel 10 tinere au defilat și s-au prezentatr în fața cuplurilor, iar ispita Cristina Scarlevschi a făcut valuri. Privirile tuturor au fost atrase de ea și unde mai pui că tânără din Moldova seamănă izbitor de mult cu celebrul model Adriana Lima.
Așa cum spuneam, din suita de ispite feminine din acest sezon, Cristina Scarlevschi este cea care a captat atenția tuturor. Aceasta are 31 de ani, iar rolul său este să testeze fidelitatea concurenților, punându-i la încercare în cadrul celui mai dur test al iubirii. Aceasta se descrie ca o „moldoveancă focoasă, autentică, plină de viață și pasiune” și a atras toate privirile. Chiar și concurentele atunci când au văzut-o nu au putut să nu admită că aceasta are o prezență care cu greu poate să fie trecută cu vederea și au exclamat la unison: „Îmi place”.
De asemenea, Cristina Scarlevschi a atras atenția și publicului, iar mulți au fost cei care au văzut o asemănare izbitoare între ispită și celebrul fotomodel internațional Adriana Lima. Modelul din Brazilia s-a făcut remarcată în defilările pentru Victoria’s Secret, fiind unul dintre celebrii Îngerași.

Mai mult, atunci când a avut loc prezentarea ispitelor, Cristina Scarlevschi chiar a defilat în fața concurenților într-o ținută de Îngeraș, asemănătoare cu cele purtate de Adriana Lima în prezentările Victoria’s Secret. Asemănare dintre cele două este izbitoare.
@insulaiubiriiantena1 Ce alegeri au făcut ispitele? Cui au dat ghirlandele? Și ce reacții au avut băieții? Play and enjoy!💫 #insulaiubirii #antena1 #ispite ♬ original sound – Insula Iubirii România
Deși Cristina Scarlevschi a atras toate privirile la Insula Iubirii, puțini sunt cei care știu că în spatele zâmbetului cuceritor, aceasta ascunde o dramă. În anul 2023, ispita a devenit mămică, iar atunci au început și problemele pentru ea. Fiul ei a fost diagnosticat, la naștere, cu microcefalie – o afecțiune neurologică rară, care nu are leac.
Cristina a luptat mult pentru fiul ei, însă, din păcate, în cele din urmă nu a mai avut ce face. Micuțul Alex a încetat din viață pe 1 mai 2024.
„I s-a făcut rezonanță magnetică. Medicii ne-au spus că nu putem să facem nimic, nici operație, și că nu știu cât copilul nostru o să trăiască. O perioadă bună nu voiam și nu puteam să cred. Am vorbit cu toți. Am trimis e-mailuri și în America, și în Turcia, și în Rusia, și în toate țările. Toți medicii zic același verdict – nu putem să facem nimic.
Copilașul nostru are microcefalie cu fontanela închisă, practic jumătate de creier nu este. Există substanță cenușie în creier, nu cunosc tare multe despre asta, dar nu ar trebui să fie. Creierul se calcifică, creierul devine os, și din cauza asta nu vorbește, nu stă în picioare, pe fund, nu apucă cu mânuțele. Doar aude. Nu știu dacă știe că eu sunt mama și soțul este tata. E tare dureros”, mărturisea Cristina Scarlevschi, în cadrul unui podcast, în urmă cu ceva timp.
(CITEȘTE ȘI: Drama cumplită a unei ispite de la Insula Iubirii 2025. Copilul ei a murit răpus de o boală rară: „Nu pot face nimic”)
Foto: Instagram