Iulia Timoşenko, şocată de acuzaţiile de asasinat care i se aduc! Vezi aici ce a declarat din puşcărie!

Publicat: 22/01/2013 | 19:49

Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, s-a declarat "şocată" de inculparea pentru organizarea asasinării unui deputat, în 1996, respingând acuzaţiile procurorilor ucraineni, conform declaraţiei avocatului său, informează AFP.

Declar cu fermitate că nu am avut nicio legătură cu tragicul asasinat care l-a avut ca victimă pe deputatul Evgheni Cecerban“, a afirmat Timoşenko, într-o declaraţie prezentată de avocatul său, Serghi Vlasenko.

Ştiu că, la fel ca mine, sunteţi toţi şocaţi de noile acuzaţii”, a continuat fostul premier, care a catalogat acuzaţiile drept simptome ale “isteriei” şi “agoniei” regimului preşedintelui Viktor Ianukovici.

Parchetul General din Ucraina o suspectează pe Iulia Timoşenko, deja condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, că a organizat uciderea unui deputat în 1996. “Elementele anchetei demonstrează că Iulia Timoşenko a comandat asasinatul împreună cu Pavel Lazarenko”, un fost premier ucrainean aflat în detenţie în Statele Unite, afirmă procurorul-general Viktor Pchonka.

Timoşenko, până acum martor în acest dosar, este acuzată că a plătit 2,3 milioane de dolari pentru asasinarea deputatului Evghen Cecerban, ucis în 1996, împreună cu soţia, pe pista aeroportului din Doneţk. La rândul său, Lazarenko ar fi oferit 500.000 de dolari pentru asasinat.

Citește și...