Jean-Pierre Papin, liderul generației blestemate a fotbalului francez, care a ratat două calificări consecutive la Cupa Mondială

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Jean-Pierre Papin a fost unul dintre cei mai importanţi atacanţi ai anilor ‘90 în fotbalul european. Desemnat Balonul de Aur în 1991, el a brevetat papinadele, execuţiile spectaculoase din voleu, finalizate de cele mai multe ori cu gol şi devenite o adevărată specialitate a casei.

Născut pe 5 noiembrie 1963 la Boulogne-sur-Mer, Papin a debutat în fotbal la Valenciennes în 1984, iar un an mai târziu ajungea în Belgia la FC Bruges. Aici, a devenit repede un idol al fanilor, marcând 20 de goluri în 31 de meciuri şi ajutând echipa să cucerească Cupa Belgiei, primul său trofeu din palmares. Deşi a stat numai un sezon la Bruges, Papin a intrat atât de mult în inimile suporterilor belgieni încât a fost votat drept cel mai bun jucător străin din istoria clubului în urma unui sondaj realizat în 2008.

Evoluţiile sale de la FC Bruges au atras atenţia lui Olympique Marseille, care l-a repatriat în 1986. Tot în acest an, debutează şi la naţionala Franţei, alături de care obţine medalia de bronz la Cupa Mondială din Mexic. fiind eliminată din faza grupelor. Jean-Pierre Papin a avut cifre remarcabile în tricoul „cocoşilor galici”, pentru care a jucat între 1986 şi 1995: 30 de goluri în 54 de meciuri.

La Marseille, Papin a avut parte de cea mai glorioasă etapă a carierei sale: a câştigat de patru ori la rând titlul de campion al Franţei, între 1989 şi 1992, o cupă, în 1989 şi a ajuns în finala Cupei Campionilor Europeni, pierdută la penalty-uri în faţa iugoslavilor de la Steaua Roşie Belgrad, în 1991. În acel an, a cucerit Balonul de Aur, fiind singurul jucător care a obţinut acest trofeu în timp ce era legitimat la un club francez.

În 1992, devine cel mai scump jucător din lume, după ce AC Milan îl transferă pentru echivalentul a 20 de milioane de euro astăzi. Numai că mai multe accidentări şi problemele de adaptare l-au împiedicat să confirme aşteptările. A jucat în doar 40 de meciuri şi a înscris de 18 ori între 1992 şi 1994, perioadă în care şi-a trecut în cont două titluri de campion în Serie A, două Supercupe ale Italiei şi trofeul Champions League, în 1994, deşi nu a prins un loc nici măcar pe bancă la finala cu FC Barcelona. În 1993, soarta a făcut să îşi înfrunte chiar fosta echipă, Olympique Marseille, în finala de la Munchen, pierdută, însă, cu scorul de 1-0.

După Milan, Papin a ajuns la Bayern Munchen, unde a fost urmărit în continuare de blestemul accidentărilor şi a jucat în doar 27 de meciuri între 1994 şi 1996, perioadă în care a bifat în palmares şi Cupa UEFA, obţinută în faţa lui Girondins de Bordeaux, chiar următoarea sa echipă, unde a ajuns în 1996. Aici, a disputat o finală de Cupa Ligii Franceze, pierdută în faţa lui Strasbourg în 1997, iar un an mai târziu, a bifat ultima bornă a carierei la En Avant Guingamp, în liga secundă din Hexagon, de unde s-a şi retras din activitatea de jucător. În total, în 17 sezoane, Papin a înscris aproape 350 de goluri în peste 620 de meciuri.