Klaus Iohannis, despre situația României în contextul pandemiei. „Ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă”

Klaus Iohannis, despre situația României în contextul pandemiei. „Ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă”

Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi cu specialişti din domeniul medical şi al terapiei intensive, în care s-a discutat despre situația României în momentul actual și despre cea a sistemului medical.

În urma întâlnirii acesta a ținut o conferință de presă în care a prezentat concluziile generale și modul în care vor activa autoritățile. Acesta a declarat că ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi sunt necesare eforturi susţinute pentru a ţine epidemia sub control. (CITEȘTE ȘI: KLAUS IOHANNIS, DESPRE INTRAREA ÎN CARANTINĂ A BUCUREȘTIULUI)

 „Situația epidemiologică atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, din păcate, constant și numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul. Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia.

Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi – pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate”, a declarat președintele.

Situația sistemului medical

Klaus Iohannis a oferit câteva detalii și despre situația spitalelor din România, unde numărul de locuri la Terapie intensivă a fost suplimentat și se va continua o extindere a acestor unități. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS, DESPRE SITUAȚIA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN PLINĂ PANDEMIE. „S-AU FĂCUT ȘI ERORI, ÎNVĂȚĂM DIN MERS”)

 „De aceea, am dorit să am o discuţie aplicată cu experţi cunoscuţi şi cu ministrul Sănătăţii, care mi-au prezentat nivelul de resurse la nivel naţional la ATI şi mă refer şi la personalul medical. În tot acest timp Ministerul Sănătăţii a desfăşurat mai multe proiecte de achiziţie de ventilatoare, monitoare, paturi şi alte lucruri necesare secţiilor de ATI.

 Astfel, avem 3.065 de paturi în total, 2,252 ventilatoare mecanice. La acestea de adaugă 5 unităţi de ATI mobile, două spitale modulare cu un suplimentar de 169 de paturi. În ceea ce priveşte doar ventilatoarele ATI funcţionale, vă dau doar un exemplu – în perioada aprilie-octombrie 2020 creşterea capacităţii de ventilatoare la nivel naţional a fost de 73%, practic capacitatea s-a dublat pe ventilatoare”, a mai declarat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea