Acasă » Știri » L-ai văzut? Familia îl caută cu disperare, după ce nu s-a mai întors acasă

L-ai văzut? Familia îl caută cu disperare, după ce nu s-a mai întors acasă

De: Alina Nistor 24/11/2020 | 15:16
L-ai văzut? Familia îl caută cu disperare, după ce nu s-a mai întors acasă

Poliţiştii olteni caută un tânăr de 34 de ani, din municipiul Slatina, care a plecat luni de acasă la bancă, pentru efectuarea unei operațiuni bancare, şi până în momentul de față nu s-a mai întors.

Dispariția bărbatului a fost anunțată la Poliție de cumnatul său.

„La data de 23 noiembrie, în jurul orei 23:00, un bărbat din municipiul Slatina a sesizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, cumnatul său, Ionuț Cătălin Tudor, de 34 ani, din loclitate, a plecat de la domiciliu sub pretextul că are de efectuat o operațiune bancară și nu a mai revenit”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Semnalmentele tânărului sunt înălțime de 1,85 – 1,90 metri, constituție atletică, părul tuns scurt de culoare șaten, ochii căprui, fără a avea semne distinctive. În momentul plecării de la domiciliu, Ionuț Cătălin purta o geacă neagră, din fâș, o pereche de blugi, pantofi sport albaștri, iar pe cap purta o șapcă albastră.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video