Lacrimi de disperare în prima ediţie Masterchef! Flavius a ieşit plângând din emisie, iar ce a urmat l-a lăsat fără cuvinte

• Vedete

Noul sezon al competiţiei culinare ”Masterchef” a debutat în forţă, stând sub semnul emoţiilor! Flavius, un clujean de 29 de ani, a fost copleşit de emoţii când a ajuns în faţa masterchefilor şi aceştia i-au analizat atent farfuria.

Flavius, concurent la Masterchef
Flavius, concurent la Masterchef

La un moment dat, tânărul nu a mai putut să-şi stăpânească emoţiile când a realizat că nu are o farfurie perfectă şi a izbucnit în lacrimi. Când a aflat că a pierdut în faţa competitorului său, Flavius s-a întors dezamăgit alături de prieteni.

”Sunt mai emotiv la fazele astea care sunt şi pe care le consider mai importante în viaţă. M-a dezamăgit piureul de morcovi şi sfecla şi raţa. Nu furios, ci emoţionat. Cred că e cel mai mare lucru pe care l-am făcut până la 29 de ani, poate puteam face mai mult, poate nu. Simt că mi se prăbuşeşte Universul la picioare. Nu pot să cred că mi se întâmplă asta”, le-a spus Flavius masterchefilor .

Masterchefii au reanalizat însă decizia şi au ieşit după el şi i-au spus că au decis să-i mai acorde o şansă, aşa că i-au dat şorţul care simbolizează trecerea mai departe în competiţie: ”Nu-mi vine să cred că mie mi se întâmplă aşa ceva. E un moment în viaţă în care simt că primesc ceva şi eu nu dau”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
Click.ro

VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24

VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24

Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania