Internaţionalul român Iasmin Latovlevici a semnat cu puternica formaţie din Turcia, Galatasaray. În vârstă de 31 de ani, fundaşul a devenit astfel cel de-al 12-lea român din istoria echipei Galatasaray, urmând a evolua la noul său club cu numărul 33.
Galatasaray a plătit 550.000 de euro pentru a-l transfera pe internaţionalul român de la Karabukspor. La „lei”, Latovlevici va câştiga 750.000 de euro pentru acest sezon şi un bonus de 4.000 de euro pentru fiecare punct câştigat de echipă. În plus, fotbalistul va primi o primă de 25% din salariu dacă echipa sa va câştiga titlul.
Înţelegerea se va prelungi în aceleaşi condiţii pentru încă un sezon, dacă jucătorul va fi pe teren la 18 victorii în meciuri oficiale.
Autor: Cristi P.