Laura Cosoi nu se teme de noul coronavirus. Actrița și-a trimis fetița la creșă în timp ce era însărcinată, în plină pandemie

Laura Cosoi nu se teme de noul coronavirus. Actrița și-a trimis fetița la creșă în timp ce era însărcinată, în plină pandemie

Laura Cosoi este o mamă dedicată, însă și neînfricată. Frumoasa actriță și-a trimis fata cea mare la creșă în timp ce se afla însărcinată, în plină pandemie. Iar acum, din cauza faptului că doar ea și soțul ei se ocupă de creșterea copiilor, va trebui să procedeze, din nou, la fel cu Rita.

„E dificil, bineînțeles, fiindcă nu avem bunici, bone care să ne ajute, dar ne descurcăm. Și ne e bine”, a dezvăluit vedeta într-un interviu pentru Life.ro.

„Rita merge la creșă de la un an; evident că în luna martie s-a pus stop, fiindcă aceasta era regula pentru toată lumea, dar din 15 iunie ea a reluat creșa.
Am fost extrem de curajoasă în ochii multor mămici să o trimit înapoi în colectivitate, mai ales că eram însărcinată, în ultimul trimestru, deci era de așteptat tocmai, să elimin orice ocazie de a contracta vreun virus, nicidecum să trimit copilul la creșă”, a explicat Laura pentru sursa citată.

Laura Cosoi: „Oricum ar fi venit această iarnă plină de viroze”

Cu toate acestea, Laura Cosoi privește partea bună a lucrurilor. Ea își dorește ca Rita să fie obișnuită în colectivitate și să creeze prietenii.

„Eu m-am gândit așa: cu Dumnezeu înainte! În plus, dacă aș fi privat-o pe Rita de creșă în ultimele luni de sarcină și primele luni de viață ale Verei era aproape inutil, fiindcă oricum ar fi venit această iarnă, plină de viroze și semne de întrebare, deci o pauză de vreo 8 luni. Scenariul cel mai fericit ar fi fost ca Rita să ajungă la creșă abia anul viitor, în martie. Or, ar fi fost un preț pe care nu am vrut ca fetița să-l plătească.

Rita se simte foarte bine acolo, socializează, a evoluat foarte mult. Iar eu sunt conștientă că e important pentru copil să fie acolo; carența de interacțiune cu alți copii cred că și-ar fi pus puternic amprenta asupra personalității ei.
Și nu am vrut asta. Mă ajută foarte mult și faptul că sunt mai puțini copii, este o creșă privată, e chiar în spatele casei, deci indiferent de ce s-ar întâmpla, eu sunt acasă”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare