Lora, accidentată la „Asia Express”! Imaginile care nu s-au văzut la TV. Vedeta poate fi scoasă din concurs

• Vedete

Competiția devine din ce în ce mai dură la „Asia Expres”. Ediția din această seară vine cu accidentări. Dacă prima zi în Laos s-a dovedit a fi un test al răbdării și al rapidității, probele de acum îi vor supune la un efort și mai mare, care i-ar putea costa pe unii dintre aceștia locul din concurs.  În traseul de 8 kilometri parcurs pe biciclete, Lora se va accidenta din cauza drumului anevoios și va avea nevoie de intervenția medicilor din echipă.

Traseul din seara aceasta măsoară 100 de kilometri, iar o parte din drumul către punctul de control va fi parcurs pe biciclete. Dar pentru că jocul nu este deloc ușor, fiecare echipă va fi nevoită să o asambleze înainte de a pleca la drum, iar tehnica montării va influența modul în care aceasta va funcționa. Unii se pricep mai mult, alții mai puțin, dar cursa contracronometru îi va motiva pe fiecare să se autodepășească. Dacă Dorian va pedala cu două rucsacuri în spate, iar mama lui se va urca pentru prima oară pe bicicletă după douăzeci și cinci de ani, Vica va trebui să găsească o modalitate de a îndeplini proba în ciuda faptului că nu știe să meargă pe ea. După ce vor termina de asamblat, concurenții vor primi o hartă ce le va indica punctul de întâlnire, aflat la o distanță de 8 kilometri, acolo unde doar primele două echipe ajunse se pot califica la Proba Amuletei.

Într-o cursă umăr la umăr pe teren accidentat, Lora va cădea și va avea nevoie de intervenția medicilor, iar evenimentul nefericit îl va face pe Ionuț Ghenu să se afle la un singur pas de a renunța la competiție: ,,Când am văzut că a căzut m-am speriat foarte tare. Eu am o singură limită…Lora și ce i se întâmplă ei.”. Cu lacrimi în ochi, extrem de speriată, Lora va fi consultată de specialiști care vor decide cât de gravă este accidentarea sa la genunchi. Cea mai mare teamă a Lorei este să nu rămână imobilizată, pentru că își dorește foarte tare să continue cursa alături de iubitul său: ,, Era terenul  foarte accidentat, pietrele foarte mari și mergeam mult prea rapid pentru genul acela de drum.  Dar eu nu vreau să renunț!”.

Nici pentru restul echipelor proba nu se dovedește a fi mai ușoară: ,,Astăzi am mers 4-5 kilometri în deal cu rucsacul în spate, apoi am avut de pedalat cu suișuri, coborâșuri, pe poduri…. Simțeam efectiv că îmi iau foc picioarele, a fost cea mai grea probă de până acum. Dar sunt convins că ele vor crește în dificultate, eu asta observ..”, a afirmat Andrei Ștefănescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!