Loredana Groza, imagini emoționante cu tatăl ei. Incredibil cât de mult seamănă jurata de la „X Factor” cu părintele ei

Loredana Groza, imagini emoționante cu tatăl ei. Incredibil cât de mult seamănă jurata de la „X Factor” cu părintele ei

Loredana Groza (52 de ani) a postat câteva imagini de colecție cu tatăl ei, pe rețelele de socializare. Cântăreața a declarat în repetate rânduri că are o relație apropiată cu tatăl ei și că este mândră că are un model în familie.

Loredana este una dintre cele mai apreciate și iubite cântărețe de la noi din țară. Cu o carieră de succes, jurata de la „X Factor” se mândrește cu familia ei care i-a oferit mereu sprijinul de care a avut nevoie. „Părinţii mei m-au alintat, chiar dacă nu erau bogaţi. Încercau să îmi facă pe plac. Dacă îmi doream o păpuşă, mă rugam la moşul să mi-o aducă. Şi făceau eforturi să o am. Dar pentru asta a trebuit să fiu cuminte şi să învăţ bine mereu”, scria Loredana pe rețelele de socializare, cu ceva timp în urmă.

Recent, artista a postat câteva fotografii cu tatăl ei, cel care îi este erou, după cum declara în trecut.

„Ieri, tata a lansat 8 volume de poezii, scrise în 8 ani, de când scrie pe pagina lui de facebook «O poezie pe zi». Felicitări, tataie. Te iubesc!”, a scris vedeta în descrierea pozelor.

Loredana Groza a postat câteva imagini cu tatăl ei, pe rețelele de socializare / (sursă foto: Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Loredana Groza nu și-a pus niciodată silicoane: ”Mi-a rămas întipărită chestia asta”)

Cine este tatăl Loredanei Groza

„Tata e pentru mine, un model, un erou. Este bărbatul cel mai tare din viața mea, pe care l-am întâlnit și nu cred că voi mai vedea vreodată asemenea bărbat. Se duce într-o prospecție, pentru că a scris o carte, un roman, care va fi ecranizat și sunt foarte fericită pentru el, mi se pare super tare”, spunea artista, cu ceva timp în urmă.

Vasile Groza a împlinit în urmă cu două luni, vârsta de 85 de ani și de curând a scos o carte nouă. În trecut, tatăl artistei a lucrat la Fabrica de Confecții Industriale din Onești, iar pentru a-și rotunji veniturile, dar și pentru a-și urma pasiunea, Vasile Groza a devenit și poet, dar și autor de literatură pentru copii, în cadrul Uniunii Scriitorilor. Acesta este un exemplu pentru tânăra generație.

Mama artistei a avut o carieră longevivă în sistemul de învățământ, fiind învățătoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!