Lucescu a „umblat” la sentimentele fanilor lui Dinamo Kiev: „Succesul în viață depinde de dorința noastră de a obține ce ne propunem!”

Lucescu a „umblat” la sentimentele fanilor lui Dinamo Kiev: „Succesul în viață depinde de dorința noastră de a obține ce ne propunem!”

Mircea Lucescu  și-a intrat de astăzi în pâine la noua sa echipă, Dinamo Kiev. Tehnicianul în vârstă de 75 de ani, care a scris istorie în Urcaina cu rivala Șahtior, a condus primul antrenament după care a ținut și o conferință de presă.


JURGEN KLOPP A FOST DESEMNAT ANTRENORUL ANULUI ÎN ANGLIA!


„Il Luce” nu s-a dezis de trecutul său glorios la Șahtior însă a precizat că în acest moment pentru el doar prezentul contează, mărturisind că își dorește să redea strălucire echipei din Capitală.

„Am simțit nevoia să răspund pozitiv dorinței președintelui lui Dinamo Kiev.  Mă simt în stare să fiu pe teren, nu să stau în tribună, nu să dau indicații. Sper ca și sănătatea să mă ajute. Totuși, e o vârstă. Sper să profit la maximum de perioada de aici în sensul obținerii unor rezultate importante. Suporterii sper să schimbe modul lor de a interpreta venirea mea aici. Ar trebui să aprecieze curajul meu de a începe o astfel de activitate. Eu sunt convins că suporterii cei mai buni ai mei sunt persoanele care trec de 70 de ani. Ei mă vor înțelege, mă vor aprecia, mă vor încuraja și vor înțelege că prezența mea este și un exemplu că viața continuă, nu putem noi să o oprim. Important e să credem că putem. Nu numai eu, ci toți cei care sunt în jurul nostru. Succesul în viață depinde de dorința noastră de a obține ce ne propunem”, a declarat Lucescu, la conferința de presă orgaanizată de noua sa formație.

Mircea Lucescu a semnat un contract valabil pe trei ani cu Dinamo Kiev urmând a câștiga în această perioadă 9 milioane de euro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!