Madonna, primul mesaj după ce a ieșit de la terapie intensivă: „Nu am vrut să dezamăgesc pe nimeni”

Madonna, primul mesaj după ce a ieșit de la terapie intensivă: „Nu am vrut să dezamăgesc pe nimeni”
Madonna / sursa FOTO: Instagram

Madonna a trecut prin clipe grele, după ce s-a confruntat cu probleme grave de sănătate care au ținut-o la terapie intensivă. Regina muzicii pop și-a amânat turneul mondial pe care îl avea programat la jumătatea lunii iulie în Canada, și care trebuia să se încheie la Amsterdam, în decembrie. Mesajul pe care l-a transmis celebra artistă internațională, la scurt timp după ce a ieșit din spital.

În vârstă de 64 de ani, Madonna a avut nevoie de spitalizare, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, din cauza unei „infecții bacteriene grave”. Pe data de 24 iunie, artista internațională a fost găsită în stare de inconștiență, în timp ce se afla la New York pentru a susține un concert. Cântăreața a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, însă starea în care se afla a necesitat internarea la terapie intensivă. După câteva zile, Madonna a fost externată, însă medicii susțin că pericolul încă nu a trecut.

CITEȘTE ȘI: Madonna, în doliu! Anthony Ciccone, fratele artistei, s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani: „L-am iubit”

Madonna și-a amânat turneul mondial Celebration / Sursă Foto: Facebook

Madonna, primele declarații după ce a ieșit din spital: „Sunt în curs de recuperare”

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Madonna le mulțumește tuturor pentru sprijinul pe care l-a primit în ultimele zile. De asemenea, celebra cântăreață se arată dezamăgită de faptul că a fost nevoită să-și anuleze turneul mondial Celebration, un eveniment important prin care sărbătorea 40 de ani de carieră și care urma să înceapă la Vancouver, pe 15 iulie.

„Am simțit dragostea voastră. Sunt în curs de recuperare și sunt extrem de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viața mea. Primul gând atunci când m-am trezit a fost îndreptat spre copii. Al doilea a fost că nu mi-am dorit să dezamăgesc pe nimeni dintre oamenii care au cumpărat bilete la turneul meu.

Nu am vrut nici să abandonez oamenii care au muncit neîncetat cu mine în ultimele câteva luni. Urăsc să dezamăgesc pe cineva. Sănătatea este pe primul plan și devin mai puternică pe zi ce trece. Voi reveni cât de curând pot. Planul curent este să reprogramez turneul din America de Nord, iar în Europa să ajung în octombrie. Nu aș putea fi mai recunoscătoare pentru susținerea voastră. Cu dragoste, M”, a transmis Madonna pe contul său de Instagram.

VEZI ȘI: Madonna, schimbată total! Cântăreața și-a șocat fanii: ”Cine ești și ce-ai făcut cu ea?”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!