MAI, anunț despre măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3

MAI, anunț despre măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un anunț despre măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3.

Coronavirusul a creat panică în lumea întreagă. Virusul ucigaș se răspândește cu repeziciune, iar în acest context au fost instituite măsuri de prevenție. În momentul de față, România se află în al doilea scenariu.

ECDC a realizat o analiză a celor patru scenarii de evoluție a COVID-19 în Europa. România este în scenariul al doilea, însă se îndreaptă rapid spre cel de-al treilea, numărul cazurilor apropiindu-se de 100. (CITEȘTE ȘI: TRATAMENTUL RECOMANDAT DE MONICA POP PENTRU CREŞTEREA IMUNITĂŢII PE TIMPUL CRIZEI PROVOCATĂ DE CORONAVIRUS ŞI NU NUMAI)

Ministerul Afacerilor Interne a făcut un anunț despre măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3.

”Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19)
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)”, a declarat MAI.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!