Mai multe prostituate românce au fost descoperite într-o zonă rău famată din Roma. „Am fost adusă aici minoră”

Mai multe prostituate românce au fost descoperite într-o zonă rău famată din Roma. „Am fost adusă aici minoră”

Din păcate traficul de carene vie are încă „mână liberă” și multe fete ajung fără voia lor să facă lucruri inimaginabile. Recent, polițiștii italieni au efectuat o razie într-o zonă rău famată din Roma și au găsit mai multe prostituate românce. Tinerele sunt obligate să ofere servicii sexule și cele mai multe se află acolo fără voia lor.

Polițiștii italieni au efectuat o razie într-o zonă rău famată a Romei și, din nefericire, au descoperit multe minore provenite din România. Se pare că tinerele au ajuns pe mâna traficanților de carne vie și sunt obligate să se prostitueze. Acesta sunt speriate și le este frică să vorbească despre lucrurile prin care trec, știind că pedeapsa este destul de mare. (CITEȘTE ȘI: LOVER BOY DE BRĂILA! ȘI-A TRIMIS IUBITELE LA PROSTITUȚIE ÎN GERMANIA ȘI AUSTRIA)

Deși susțin cu nu au „pești” tinerele sunt controlate și amenințate de cei care le-au dus acolo. Iar în cazul în care îndrăznesc să povestească prin ce trec știu că o să fie aspru pedepsite de bărbații care le controlează.

Cu toate acestea, una dintre fete a declarat că a văzut ”la lucru” o fată care nu avea mai mult de 16 ani, slabă și înspăimântată de cei care o obligă să se prostitueze.

O alta fată a declarat că a fost adusă în Italia atunci când era minoră: ”Am 25 de ani. Am fost adusă aici minoră”, a spus ea, conform stirileprotv.ro.

„E dificil să le faci să vorbească despre lucuri despre care nu ar trebui să vorbească! Dacă vorbesc, sunt considerate trădătoare! Un peşte riscă mult dacă trimite o fată minoră la stradă. Riscul e mare”, a declarat Pierpaolo Formoso, șeful echipei operative, potrivit stirileprotv.ro.

(VEZI ȘI: DEZVĂLUIRI DIN „CULISELE” PROSTITUȚIEI DIN ROMÂNIA! MĂRTURISIRI ȘOCANTE: „MULTE FETE SUNT VÂNDUTE CHIAR DE FAMILIE”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
Click.ro
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta