Mai rar așa ceva! Câți lei costă o noapte de cazare în Mamaia, prin programul „Litoralul pentru toți”

Mai rar așa ceva! Câți lei costă o noapte de cazare în Mamaia, prin programul "Litoralul pentru toți"

Ajuns la ediția cu numărul 42, programul „Litoralul pentru toți” s-a demonstrat un real succes în fiecare an. Acesta aduce o mulțime de beneficii atât pentru turiștii care vor să viziteze litoralul românesc în extra-sezon, cât și pentru lucrătorii din domeniul HORECA. Anul acesta se estimează că vor fi  8.000 de locuri de cazare disponibile.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”. În această perioadă preţurile vor fi cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Câți lei costă o noapte de cazare în Mamaia, prin programul „Litoralul pentru toți”

Românii care nu au posibilități financiare atât de bune, așteaptă cu sufletul la gură deschiderea acestui program. În general, prețurile sunt pentru toate buzunarele, dar, bineînțeles, contează foarte mult și stațiunea pe care o aleg pentru a-și petrece concediul.

Potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte. Cei interesați trebuie să știe însă că prețul include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus.

CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ O NOAPTE LA MARE ÎN ROMÂNIA, ÎN MINI-VACANȚA DE RUSALII. POȚI PLĂTI ȘI CU VOUCHERELE DE VACANȚĂ

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele.

Programul „Litoralul pentru toți” a ajuns la ediția cu numărul 42

În staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

„Le recomandăm turiştilor, care vor să profite de aceste oferte, să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a mai spus preşedintele FPTR.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!