Mama Amaliei Apetri, feta de 15 ani care a murit de meningită, face declarații șocante: ”O tot durea o ureche”

• Știri
Mama Amaliei Apetri, feta de 15 ani care a murit de meningită, face declarații șocante: ”O tot durea o ureche”

Amalia Apetri este a doua tânără răpusă de meningită în doar o săptămână. La începutul anului, fata de 15 ani, din Vaslui, a fost plecată împreună cu mama ei, în Anglia, în vizită la surorile sale. 

După ce a revenit acasă, Amalia a fugit pe străzi și a ajuns într-un centru social. Duminică, fata a trecut pe acasă, iar apropiaţii spun că nu dădea niciun semn că e bolnavă.

A doua zi însă a început să se simtă brusc rău. Îngrijitorii au chemat ambulanţa, iar la spitalul din oraş, medicii au crezut iniţial că are o criză de rinichi.

La câteva ore, pe corp i-a apărut o erupţie, specifică meningitei. Fata a fost trimisă la Iaşi. Deşi ar fi trebuit transportată cât mai repede la spital pentru că boala are o evoluţie fulminantă, ambulanţa care a preluat-o s-a stricat pe drum.

A fost nevoie de o a doua salvare. Câteva ore mai târziu fata s-a stins pe patul de spital. Mama fetei trăieşte din ajutor social şi nu are bani nici măcar s-o aducă acasă.

”Foarte agresivă era fata mea! Nu știu de ce, pentru că am încercat să discut cu ea, să ne înțelegem. Am fost în Anglia, la fete. A fost frumos, am stat cu nepoata, Amalia a fost calmă. Nu a spus atunci că o doare ceva, doar o ureche i-a făcut probleme și a fost cu sora ei la spital. În martie ne-am întors acasă. Au început iar problemele. Duminică a zis că pleacă, a mâncat, s-a schimbat și mi-a spus să o las în pace, pentru că ea se duce la prietenul ei. Am fost anunțată după trei zile că e la un adăpost în Vaslui, după ce a fost găsită într-un subsol ca un boschetar”, a declarat mama fetei pentru estnews.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!