Maradona, pe patul de spital! Fostul jucător va fi operat de urgență pe creier

Maradona, pe patul de spital! Fostul jucător va fi operat de urgență pe creier

Fostul mare jucător Diego Maradona a fost internat luni sera în spital. După ce medicul său a anunțat că stare de sănătate a acestuia este una bună, a fost descoperită o nouă problemă care cere o intervenție imediată.

Medicii au descoperit că celebrul jucător de fotbal are un hematom subdural, potrivit presei argentiniene. Internat iniţial la un spital din La Plata, Maradona a fost transferat la o clinică din Olivos pentru intervenţia pe creier. Potrivit clarin.com, o investigaţie CT a descoperit un cheag de sânge într-o regiune a creierului şi medicii au decis că trebuie operat de urgenţă.

„Este o operaţie de rutină. Imaginea nu s-a schimbat, Diego rămâne acelaşi, continuă cu aceeaşi stare clinică, dar cu o cauză mai specifică”, a explicat dr. Leopoldo Luque, cel care va efectua intervenţia. (CITEȘTE ȘI: SITUAȚIE CRITICĂ FCSB. MIHAI STOICA, DAR ȘI ALȚI TREI FOTBALIȘTI, DEPISTAȚI POZITIV CU NOUL CORONAVIRUS)

Maradona, internat în spital

Celebrul jucător a ajuns în spital luni pentru că starea sa de sănătate nu era una foarte bună. Acesta se simțea slăbit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. După câteva ore petrecute în spital, medicul acestuia a declarat că starea fostului fotbalist e bună. (VEZI ȘI: FOSTUL MARE FOTBALIST AL ROMÂNIEI GICĂ POPESCU ARE CORONAVIRUS. CARE ESTE STAREA LUI DE SĂNĂTATE)

“Se simte mult mai bine, chiar vrea să părăsească spitalul, dar aş vrea să mai rămână o zi. Suferă de anemie, este puţin deshidratat, acest lucru trebuie corectat. Sănătatea sa continuă să se îmbunătăţească”, a declarat medicul Leopoldo Luque.

Însă după această recuperare rapidă, medicii au descoperit hematomul care trebuie operat imediat. Diego Maradona urmează să ajungă pe masa de operație, iar medicii sunt încrezători că intervenția va decurge fără complicații și pacientul se va recupera rapid.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!