Maria Ghiorghiu, premoniție îngrijorătoare despre ÎPS Pimen: ”Sicriul era acoperit cu o pânză neagră și lucioasă”

Maria Ghiorghiu, premoniție îngrijorătoare despre ÎPS Pimen: ”Sicriul era acoperit cu o pânză neagră și lucioasă”

Maria Ghiorghiu a făcut o premoniție îngrijorătoare despre ÎPS Pimen. Clarvăzătoarea a mărturisit că a văzut un sicriu, purtat pe brațe de câteva persoane tinere, iar în el s-ar fi aflat o importantă față religioasă. Așa că toată lumea s-a gândit că ar fi vorba despre ÎPS Pimen, internat în spital de câteva săptămâni din cauza coronavirusului.

„Sicriul se vedea că nu este gol, după felul cum era ținut ca nu cumva să-l scape. SICRIUL era acoperit cu o pânză neagră și lucioasă, un acoperământ specific Sfintelor Biserici, acoperământ ce avea pe el SFÂNTA CRUCE a LUI HRISTOS lucrată din mătase aurie.

Așa precum vedem adeseori sicrie îmbrăcate în Tricolorul României, așa era acum sicriul acoperit cu acoperământul negru și lucios, cu Sfânta Cruce aurie pe el. Dragii mei, cred că vom auzi de cineva care va trece la DOMNUL, cineva dintre feţele bisericești. Cine anume eu nu știu a vă spune, dar putem să ne rugăm pentru sufletul lui și pentru noi toți deopotrivă!”, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul ei personal.

Ce meserie avea Maria Ghiorghiu înainte de a fi prezicătoare

Maria Ghiorghiu a devenit celebră după ce a prezis incendiul din Colectiv, dar și accidentul din Apuseni. Înainte de toate cele întâmplate, femeia avea un serviciu, cu normă întreagă. Maria Ghiorghiu a fost casieriţă la Loteria Română şi probabil că acolo şi-a exersat puterea de prezicere.

Apoi a devenit secretară într-un cabinet de avocatură, ceea ce spune că este şi în prezent. Cel puţin astea sunt meseriile trecute în prezentarea Mariei Ghiorghiu, prezicătoarea din Iaşi. (CITEȘTE ȘI: MARIA GHIORGHIU, PREVIZIUNE CUTREMURĂTOARE PENTRU DOUĂ JUDEȚE DIN ROMÂNIA: ”SĂ FIE VORBA DE VREUN CICLON?”)

Maria Ghiorghiu are un blog, acolo unde postează ceea ce susţine ea că îi este transmis prin vocile pe care le aude. Se consideră o persoană extrem de credincioasă şi acest lucru a ajutat-o să prevadă tragediile din ultimii ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!