Maria Ilioiu, apariție de senzație la un restaurant de fițe! Decolteul adânc a atras atenția tuturor

Fosta ispită, Maria Ilioiu, nu încetează să uimească prin aparițiile sale de senzație. Este mereu sexy și sclipitoare din cap până în picioare. În orice loc merge reușește să atragă toate privirile și este în centrul atenției.

De această dată, Maria Ilioiu a făcut senzație într-un restaurat de fițe. A ieșit să ia cine împreună cu niște prieteni, iar ținuta a fost impecabilă și extrem de sexy. Ca de fiecare datat, Maria a ieșit din casă extrem de aranjată. (CITEȘTE ȘI: A SPUS CĂ NU MAI VREA SĂ FIE ISPITĂ, DAR, DE FAPT, A FOST DATĂ AFARĂ DIN ANTENA 1! MOTIVUL REAL PENTRU CARE MARIA ILIOIU NU MAI MERGE ÎN THAILANDA)

Machiajul și coafura au fost de nota zece, însă elementul central, care a atras privirile tuturor, a fost decolteul generos, până la buric. Maria a fot îmbrăcată într-o salopetă roșie, cu un decolteu larg, care abia îi ascundea sânii.

Fosta ispită a completat ținuta cu un sacou în aceeași nuanță, care i-a oferit un plus de eleganță. Toată lumea din restaurant a fost atentă la apariția Mariei și au admirat „piesajul”.

Maria Ilioiu a făcut furori pe rețelele de socializare

Pentru că impactul pe care l-a avut printre clienții restaurantului nu a fost suficient, Maria a decis să imortalizeze ieșirea și a publicat pe rețelele de socializare o fotografie cu ținuta sexy. Internauții au fost și ei surprinși de decolteul adânc și au admira bustul generos. (VEZI ȘI: MARIA ILIOIU “ȘI-A TUNAT” FAȚA DIN NOU, DUPĂ INTERVENȚIA NEREUȘITĂ! CE ȘI-A FĂCUT ÎN CABINETUL ESTETICIANULUI CONCURENTA DE LA BRAVO, AI STIL)

Fotografia a strâns imediat numeroase aprecieri și comentarii pozitive, fanii întrecându-se în complimente. Se pare că Maria vrea să își mențină titulatura de ispită și se joacă în continuare cu mințile bărbaților.

„O femeie frumoasă”, ”Sexy”, ”Fabuloasă”, ”Arăți foarte bine”, ”Superbă ținută”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor fostei ispite.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!