Maria Sharapova, criticată dur: ”Să-ți fie rușine!”

Maria Sharapova, criticată dur: ”Să-ți fie rușine!”
Zarug nu s-a ferit să își împărtășească trăirile (Foto: Instagram)

Maria Sharapova a preferat să păstreze tăcerea cu privire la războiul din Ucraina, dar, pentru faptul că locuiește departe de atrocitățile petrecute în Ucraina, nu i-au făcut pe urmăritorii săi să o ierte. 

Sportiva a primit dure pe rețelele de socializare, urmăritorii ei lăsându-i mesaje extrem de dure. ”Să-ți fie rușine ca rusoaică!”, ”Ar trebui să fii deportată și să te întorci în Rusia”, ”Rușii ar trebui să-l oprească pe Putin” sau ”De ce nu protestezi față de războiul malefic al lui Putin?”, au fost doar câteva dintre mesajele primite de Maria Sharapova, înainte de a-și spune opinia despre războiul declanșat de țara sa natală.

Prezentă la Paris la un eveniment, Masha a postat un mesaj pe Instagram. În ciuda criticilor primite, Maria a transmis un mesaj prin care îndemna la pace. ”Călătoria în Europa este foarte diferită de această dată. Sunt cu inima grea și o dorință profundă de pace și, cel mai important, de asigurare a siguranței și a viitorului copiilor noștri”, a scris Maria Sharapova pe contul său de Instagram.

În vârstă de 34 de ani, Sharapova s-a născut la Nyagan, Rusia, iar domiciliul îl are de ani buni în Bradenton, Florida, SUA.

A câștigat de-a lungul carierei 5 titluri de Grand Slam (Australian Open 2008, Roland Garros 2012, 2014), Wimbledon (2004) și US Open (2006).

Doar din tenis, Masha a adunat $38.777.962 .

Sursa foto: Instagram, Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă