Marian Godină i-a prins pe suspecții crimei din Vaslui: ”Să mai spună cineva că nu poți fi și tată în concediu de creștere a copilului, și polițist la forțele speciale”

Oamenii legii, printre care și Marian Godină, au prins doi suspecți în cazul crimei din Vaslui/ Sursa foto: Facebook

Au fost prinși cei doi suspecți, un bărbat și o femeie, în cazul cadavrului găsit într-o valiză în Vaslui. La acțiune a participat și Marian Godină. Anchetatorii au identificat și victima ca fiind un bărbat de 36 de ani dintr-un sat din Bacău, iar în urma cercetărilor au făcut legătura cu cele două persoane. De asemenea, oamenii legii au observat pe imaginile camerelor de supraveghere momentul în care geamantanul este cărat prin localitate.

Gheorghiță, un tânăr din satul Pungești, județul Vaslui, a trăit șocul vieții lui atunci când a deschis o valiză abandonată pe marginea drumului, iar în interior a văzut că se aflau rămășițe umane. Mai mulți localnici au observat bagajul, însă nu l-au băgat în seamă până când mirosul a început să devină insuportabil. Bărbatul care a făcut descoperirea macabră a crezut, inițial, că este vorba despre un animal mort.

Citește și: MARINA, MEDIC STOMATOLOG DE 41 DE ANI DIN BRĂILA, A FOST GĂSITĂ MOARTĂ ÎN PROPRIUL CABINET. CRIMINALUL ESTE DE NEGĂSIT!

Marian Godină și colegii lui i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui

În seara de 16 iulie 2024, polițiștii din Brașov, coordonați de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul mai multor direcții de investigații, au prins suspecții crimei din Vaslui. Din echipă a făcut parte și Marian Godină care a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, a doua zi de dimineață.

„Să mai spună cineva că nu poți fi și tată în concediu de creștere a copilului, și polițist la forțele speciale. Am sprintat după ei ca atunci când e pe foc laptele Măriucăi și dă în clocot”, a spus  polițistul.

Marian Godină, cu unul dintre suspecți/ Sursa foto: Facebook

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar pentru omor deosebit de grav. Cei doi suspecți, prinși de autorități, sunt un bărbat de 32 de ani și o femeie de 27 de ani, ambii din comuna Pungești, locul în care a fost găsită valiza cu trupul neînsuflețit al victimei.

„În această seară, 16 iulie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au fost depistate în municipiul Brașov, două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani și femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungești, concubini, bănuiți că ar fi fost implicați în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Oncești, județul Bacău.”, a transmis IPJ Vaslui, potrivit Antena 3 CNN.

Suspecții aveau mandate de aducere emise pe numele lor și se sustrăgeau urmăririi penale. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurimile în care s-a produs crima oribilă.

„Cele două persoane se sustrăgeau activității de urmărire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere. Aceștia urmează a fi conduși și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei de 36 de ani și dispunerea măsurilor legale.”, au informat autoritățile.

Citește și: DETALIUL CARE POATE RĂSTURNA ANCHETA ÎN CAZUL MORȚII MARIEI DIANA! DEZVĂLUIREA FĂCUTĂ DE MARTOR A STÂRNIT REACȚII: „PE TELEFONUL EI EXISTĂ NIȘTE FILMĂRI”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!