Mărturia uneia dintre fetele forțate să facă amor cu primarul din Iași: ”Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am revenit după trauma pe care am avut-o”

Autor: A.N.
Publicat: 18/01/2020 | 21:42
Mărturia uneia dintre fetele forțate să facă amor cu primarul din Iași: ”Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am revenit după trauma pe care am avut-o”

Una dintre fetele forțate să facă amor cu primarul din Iași a făcut mărturisir cutremurătoare despre drama prin care a fost nevoită să treacă.

Una dintre fetele care au fost obligate să se prostitueze, pe când era minoră, în sediul Primăriei din Mogoşeşti Siret a vorbit despre taruma prin care a trecut.

„Am fost luată de la discotecă de Buduroi Adrian, împreună cu alte două fete. Am fost duse la Mogoşeşti Siret, la Primărie. Acolo făcuse ziua inaugurarea sediului, iar în noaptea aia am intrat înăuntru. Am fost forţate, am fost luate în maşină şi forţate să mergem. Acolo era primarul, înăuntru, dar mai multe deta­lii…“, a spus ea pentru Ziarul de Iași.

Ea a fost nevoită să ceară ajutorul unui psiholog pentru a trece peste traumă.

„Am făcut recuperare şi mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am revenit după trauma pe care am avut-o. Acum sunt ok. Nu inten­ţionez să fac nimic mai departe. Nu vrea să îmi aduc aminte nimic. Au fost momente care au fost groaznice. Acum, nu mai vreau să îmi aduc aminte ce a fost acolo“, a mai spus fata.

Damian Butnariu, prima reacție

După ce primarul comunei Mogoşeşti-Siret din Iaşi a fost acuzat că a întreținut relații sexuale cu 2 prostituate minore pe care l-a luat în schimbul sumei de 100 de lei, acesta a avut o primă reacție. Pe contul său de Facebook, Damian Butnariu a mărturisit că, fiind în an electoral, înțelege faptul că oamenii vor să-i facă rău, pentru că oricine tânjește după funcția pe care o deține el.

Primarul comunei Mogoşeşti-Siret din Iaşi nu a ezitat să menționeze că își recunoaște greșelile atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața oamenilor legii. În încheiere a vrut să le aducă oamenilor la cunoștință lucrurile bune pe care le-a făcut în comună încă de la începutul mandatului său.

„În an electoral, este normal să fii atacat mediatic de către toți cei care tânjesc la funcția ta. M-am trezit astăzi, personaj principal într-o poveste, veche și incheiată de 13 ani, în care am avut calitatea de martor. Eu sunt mândru cu ceea ce am realizat, în calitate de primar pentru comunitatea mea din 2004 încoace și am și puterea de a recunoaște in fața lui Dumnezeu și a instanțelor de judecată atunci când greșesc.

Sunt membru al P.N.L. de la începutul carierei mele publice și ințeleg să mă pun la dispoziția conducerii partidului în această situație și rog să se ia act de dorința mea de a mă autosuspenda din această calitate, până când adevărul va ieși la suprafață in acest caz. Le mulțumesc tuturor cetațenilor comunității mele pentru încrederea acordată. Ei sunt singurii care îmi cunosc caracterul personal și realizările în momentele critice din comună, realizări care vor rămâne mai presus de toate răutățile.
Sănătate multă tuturor! 🙏” a scris Damian Butnariu, în mesajul de pe rețeaua de socializare. Cu toate acestea, se pare că edilul a primit și câteva comentarii care nu i-au fost pe plac și le-a șters, lăsând să se vadă doar partea pozitivă a poveștii.

Citește și...