Marturiile intime ale celui mai curtat sexagenar din Romania! “Cel mai mare pacat pe lumea asta este sa refuzi o femeie!”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Pe monstrul sacru al rock’n roll-ului, Ovidiu Lipan Tandarica, nu trebuie sa-l scoti din elementul lui spiritual daca vrei sa-ti arate ce ascunde in cutia Pandorei. Cu greu am reusit sa aflam de la el cum faceau femeile coada la usa lui, cand nici nu inca implinise 20 de ani. Astfel, artistul a acceptat sa vorbeasca despre cele mai ascunse secrete din dormitorul lui, dar si cele mai frumoase amintiri la care foarte putini au avut acces.

Cam la ce vârstă vă simţiţi acum?

Aşa, pe la un 38, pe acolo. Asta a fost perioada în care am trăit frumos şi am rămas cumva acolo…

Dar şi copilăria, şi adolescenţa au fost nişte episoade speciale.
Daaa, vreau să spun că am avut o copilărie extraordinară. Practic, eu am învăţat să merg ţinându-mă de tobe prin casa lui bunică-miu, care era percuţionist. Veneam acasă cu picioarele umflate de la atâta bătut la tobe. Puştiul ăla care dădea repede din mâini, cum spuneai… Păi, la 13 ani mi-am însuşit o tehnică unică. Am studiat foarte mult şi am avut norocul să lucrez cu nişte trupe care cântau la vremea aia ceva special, un jazz-rock de o expresivitate şi o creaţie deosebite. Eu, la 13 ani, eram de departe cel mai mic de la Roşu şi Negru, dar eu avusesem trupă de la 10-11 ani, Club 69, apoi Dragonii

Oamenii de 40, 50, 60 de ani vă cunosc foarte bine. Dar dacă aţi avea în faţă un puşti de 20 de ani, ce i-aţi povesti despre dumneavoastră, ca să-l câştigaţi?

Asta e ideea, că eu nu vreau să câştig pe nimeni. Eu fac lucruri atât de nebuneşti, care surprind, dar firesc. Firescul, dacă e în ecuaţia asta, este o formă normală de a te exprima. Eu n-am făcut lucrări de-o vară, ci lucrări complete, care or să rămână peste timp. Să impresionezi este foarte uşor, pentru că asta fac toţi. Noi, neluând nimic cu noi de pe Pământ, suntem doar într-o vizită aici şi trăim ca să supravieţuim, dar de fapt aici e Raiul, dacă tu îţi găseşti echilibrul şi ştii să fii firesc cu tine şi cu lumea care te încojoară. Dacă începi să îţi pui măşti, la un moment dat nu o să te mai cunoşti tu pe tine, ajungi în rătăcire. Dar de ce să-i spun eu unui puşti că uite ce am făcut? Drumul către izbândă este foarte greu şi de aceea cred eu că mulţi, dacă nu aproape toţi, plecăm de aici aşa cum am venit. Eu, înainte de a mă naşte, am ştiut totul! M-am născut, am ieşit pe lumea asta, am uitat totul şi a trebuit să o iau de la început.

Deci v-aţi dus în Germania ca mari vedete şi aţi ajuns să faceţi foamea?

Păi, la început, pentru că am plecat cu mulţi bani la noi, aveam tot ce ne trebuie: stăteam într-un bungalow de lux, mâncare, băutură, sală de repetiţie… Eram ca într-un Rai: lăzi de whiskey, beam numai single malt, Chivas, astea, cea mai bună bere, Nicu (n.r. – Covaci) fiind amator de bere. Şi chemam pe toată lumea la noi, vecini, cunoştinţe, ca să ne împrietenim, să socializăm. Pentru că eram o trupă românească, din Transilvania ziceam noi, şi eram puţin ciudaţi pentru ei. Şi aşa ne-am apropiat. Noi, însă, am făcut şi imaginea României în acea vreme. Să ştii, veneau toate ziarele mari, Der Spiegel, Der Zeit, să ne plătească, să dăm interviuri. Domne, n-am dat nici un interviu, nici politic, nici social, dimpotrivă, vorbeam doar frumos de ţară şi-mi era un dor nebun de România, adică n-aş fi putut niciodată să vorbesc de rău. Şi uite, că acum totul se plăteşte. Dacă eram nişte nebuni, nişte infantili, bezmetici, vorbeam la vremea aia urât şi ne băteam joc de frumuseţea anilor trăiţi în România, s-ar fi ţinut minte. Aşa lumea a apreciat ce am făcut noi atunci, pentru că am creat o imagine pozitivă. Eram urmăriţi non-stop în Germania de către Securitate, dar împrăştiindu-ne, n-am mai reprezentat un pericol şi s-au potolit. Dar condamnat am fost până în ‘90 în România.

În adolescenţă aveaţi gagici mai mari şi la bătrâneţe aveţi mult mai tinere

Măi, eu nu am bătrâneţe. Asta e o vârstă modică. La mine timpul are altă rezonanţă, eu trăiesc în alt spaţiu, în altă energie, cu altă lumină…

Ce vârstă are iubita actuală?

E mai tânără cu 20 de ani.

Aşa mult?

Ei, au fost şi cazuri când erau mult mai tinere, adică diferenţa era mult mai mare.

Şi acum vă mai gândiţi să vă căsătoriţi?

Dar de ce nu? Sigur, sigur, dar care este problema? Stai puţin, oricând mă gândesc să fac şi copii, dar asta-i culmea… Ideea e că eu las lucrurile să curgă şi las Divinitatea să lucreze. Crede-mă, asta este o mare înţelepciune: să laşi Divinitatea, pe Dumnezeu, să lucreze!

Şi doar femeile mult mai tinere vă fac cu ochiul?

Culmea, că îmi plac şi femeile mai apropiate de vârsta mea, ca şi vârstă biologică, pentru că în interior pot fi la fel de tinere şi frumuşele, fetiţe aşa pe interior…

Aţi ţinut vreodată numărul femeilor cu care aţi fost, iubirile?

Nu, nu, nu, nu mă interesează… Au fost foarte multe iubiri, am fost un iubăreţ şi m-am lăsat iubit, am avut nevoie de multă, multă dragoste.

Dar vă mai menţineţi acea declaraţie cum că iubirea vieţii a fost Corina Chiriac?

Aaa, astea sunt lucruri din tinereţe. Şi nu mai vreau să deranjez pe nimeni.

Să înţeleg că doamna Corina s-a supărat pe dumneavoastră  pentru că aţi povestit despre acea poveste de dragoste

Au fost momente extraordinare pe care le-am trăit noi doi şi n-aş vrea să le scot în evidenţă. A fost un moment foarte frumos, o experienţă din care am avut numai de învăţat, au fost nişte trăiri speciale, o femeie deosebită… Eu nu m-am dus să povestesc „Uite, eu am făcut sex cu Corina Chiriac pe balcon”, aşa cum s-a interpretat şi s-a spus că aveam eu nevoie de imagine. Prostii! Nu, cineva a venit şi a povestit, dar în vremea aia se întâmplau multe lucruri de genul ăsta.

Un bărbat are în viaţă o singură mare iubire?

Nu, nu cred, nu. Pentru că noi suntem făcuţi să iubim mai multe femei, cu siguranţă, şi invers la fel. Dar există timpul şi încărcătura acelui moment. Uite, de exemplu eu la 16 ani m-am îndrăgostit de o suedeză care venise la noi, la mare. Arăta ca un înger, avea părul lung până la fund şi când ieşea din mare aşa, cu părul ăla cârlionţat, auriu… Biritte Svenson o chema, îţi dai seama dacă şi acum îi ştiu numele după atâţia ani? A fost o pasiune adolescentină din aia incredibilă. La despărţire ne-am spus: „Dragostea noastră rămâne, dar tu ai murit pentru mine”, ceva de genul ăsta, pentru că ştiam că nu ne vom mai vedea niciodată. Doamne, câte sute de poveşti am, dacă stau să-mi amintesc. Până la urmă, cel mai mare păcat pe lumea asta e să refuzi o femeie!

Cititi interviul integral in revista SPY si pe site-ul www.spy.ro