Măştile textile vor fi interzise în şcoli şi universităţi. Cum se vor desfăşura orele de curs

Măştile textile vor fi interzise în şcoli şi universităţi. Cum se vor desfăşura orele de curs

Măştile textile vor fi interzise în şcoli şi universităţi, a anunţat ministrul Sănătăţii. Ioana Mihăilă a vorbit şi despre cum se vor desfăşura orele de curs în cazul în care infectările vor depăşi 6 la mia de loucitori.

Ioana Mihăilă a declarat, marţi, că s-a ales varianta participării fizice a elevilor la şcoală, cu respectarea normelor de protecţie până când incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor se menţine sub 6 la mia de locuitori. Când incidenţa depăşeşte 6 la mie, există două posibile scenarii, a mai explicat ministrul.

Unul este trecerea în învăţământ online integral, iar altul sistem hibrid cu învăţământ online pentru copiii nevaccinaţi şi netrecuţi prin boală. De asemenea există şi posibilitatea de a continua învăţământul faţă în faţă pentru copiii vaccinaţi sau trecuţi prin boală în ultimele 180 de zile.

CITEŞTE ŞI: PROPUNERE: PERSOANELE CARE SE VACCINEAZĂ ÎMPOTRIVA COVID-19 POT PRIMI BONURI DE MASĂ. CE A TRANSMIS IOANA MIHĂILĂ, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII

În spaţiile închise ale şcolilor, purtarea măştii este în continuare obligatorie. În spaţiile deschise masca nu va fi obligatorie, cu excepţia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar, unde nu se va putea menţine distanţarea fizică.

„Activitatea sportivă se poate desfăşura preferabil în spaţii exterioare. În cazul în care condiţiile meteo nu permit acest lucru, se pot desfăşura în interior până la incidenţa de 2 la mie, fără mască de protecţie”, a spus ministrul.

De asemenea, elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi studenţii trebuie să folosească măşti de uz medical. Nu se va mai mai permite utilizarea măştilor textile.

„Avem în vedere menţinerea acestor măsuri deoarece cifrele privind severitatea infecţiei la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional”, a declarat Mihăilă.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri