Meciul 100 pentru Nedelcearu în tricoul lui Dinamo!

• Știri
Meciul 100 pentru Nedelcearu în tricoul lui Dinamo!

„Sunt foarte fericit că am 100 de jocuri în tricoul lui Dinamo. Sper să fac cât mai multe, iar echipa să fie cât mai sus. Cei de la Botoşani au un lot omogen, cu jucători bun, care joacă de foarte mult timp împreună. Sperăm să plecăm cum toate cele trei puncte de acolo, pentru nu ne mai permitem paşi greşiţi”, a declarat Ionuţ Nedelcearu.

Vasile Miriuţă a spus că şi-ar dori ca Nedelcearu să mai rămână puţin la Dinamo, pentru a pune mâna pe un trofeu în tricoul câinilor.

„Eu sper să-l mai am un an lângă mine, să câştig şi eu ceva şi apoi poate să plece afară”, a declarat Miriuţă.  

Tehnicianul a ţinut să-i laude pe moldoveni înaintea duelului din această seară.

 „E bine să ai un nucleu. Cei de la Botoşani îl au, joacă de mult timp împreună. Sper ca şi eu să rămân cât mai mult timp aici, să construiesc o echipă, cu dinamovişti, jucători de valoare, pentru că doar dacă ai continuitate poţi să faci ceva. E un meci foarte important, n-avem voie să-i lăsăm să se distanţeze. Nu e uşor, ne va fi foarte greu, dar am mare încredere în jucătorii mei. Mă gândesc doar la acest meci”, a declarat antrenorul lui Dinamo.

Înaintea confruntării din această seară, FC Botoşani este pe locul 5 cu 24 de puncte în timp ce Dinamo este pe locul 7 cu 20 de puncte.

Va fi a zecea confruntare directă dintre FC Botoşani şi Dinamo în Liga 1. Bucureştenii stau mai bine, având patru victorii în timp ce botoşănenii au trei victorii. Celelalte două jocuri s-au terminat nedecis.

Partida FC Botoşani- Dinamo, meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I va avea loc de la ora 20.45, jocul fiind transmis în direct de Digi, Telekom Sport şi Look.

Autor: Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!