Mega-surpriză la Antena 1! Cine va prezenta Acces Direct după ce Simona Gherghe a anunțat că pleacă

Mega-surpriză la Antena 1! Cine va prezenta Acces Direct după ce Simona Gherghe a anunțat că pleacă

Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale dupã-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, revine pe micile ecrane în aceastã toamnã cu un nou sezon, dar si o serie de modificãri la nivelul conţinutului. Cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţã unice, dezvãluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premierã, toate vor fi dezbãtute în platoul emisiunii, alãturi de un panel de experţi în domeniu, iar seria surprizelor pe care echipa de producţie le-a pregãtit telespectatorilor pentru aceastã toamnã nu se opresc aici.

Dupã o perioadã în care şi-a dedicat timpul creşterii celor trei copiii, Mirela Vaida revine pe micile ecrane, la cârma emisiunii Acces Direct. „Am primit cu surprindere şi bucurie propunerea de a fi noul prezentator Acces Direct! Eram pregãtitã şi îmi doream de ceva timp sã mã întorc la viaţa profesionalã, la emisiunile live, la adrenalina pe care televiziunea şi, mai ales, emisiunile zilnice, ţi le oferã!”, a declarat îndrãgita prezentatoare.

Pentru Mirela, propunerea de a prezenta emisiunea a venit cum nu se poate mai bine: „Cunosc echipa emisiunii, ştiu provocãrile şi momentele dificile pe care le presupune un astfel de format conectat mereu la viaţã socialã, iubesc performanţa şi  mã împlineşte munca în echipã! Mai ales cã, de când am primit propunerea de a prelua poziţia de moderator, am lucrat alãturi de echipã şi la câteva schimbãri de conţinut. Ne aşteaptã multe lucruri frumoase şi pozitive pe care sã le descoperim împreunã! Îmi este dor de public şi sper ca publicul sã mã primeascã în casa lui, aşa cum a fãcut-o atâţia ani! Pentru asta le mulţumesc! Iar eu, vã asigur, am rãmas aceeaşi Mirela, veselã, optimistã, “nebunaticã”, empaticã, hotãrâtã şi, mai ales, vorbãreaţããa!! 🙂” , a mai completat Mirela Vaida.

Începând din aceasta toamnã, în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, Mirela Vaida le va da întâlnire telespectatorilor pentru douã ore în platoul Acces Direct, de la Antena 1.

Simona Gherghe nu renunță la televiziune

Fanii Simonei Gherghe și ai emisiunii ”Acces Direct” au fost uluiți atunci când au citit, pe pagina de Instagram a vedetei, că aceasta s-a decis să renunțe la emisiune. Totuși, Simona a scris că va apărea pe ”sticlă”, în continuare, imediat după ce revine din concediul postnatal, dezvăluind și la ce televiziune se va întâmpla asta.

„De pe frontul de mămicie, aș vrea să vă scriu câteva rânduri. Am fost mereu sinceră și, când s-a întâmplat ceva important în viața mea, am preferat să aflați de la mine, nu din “surse”. Iată-mă, așadar, în fața unui astfel de moment. Dragii mei prieteni, misiunea mea la Acces Direct s-a încheiat. Decizia îmi aparține în totalitate și vine după multe nopți de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieții mele și simt nevoia unei schimbări. Au fost 9 ani plini, cu bune și cu rele, în care am învățat multe. Despre lume, despre viață, despre mine. Le mulțumesc colegilor care mi-au fost alături, în tot acest timp. Și le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape 9 ani de știri și alți 9 de divertisment și news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunța la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum știți, acum sunt in concediu postnatal. De fapt, sunt a copiilor mei, pentru încă o perioadă ? Dar ne vom revedea în curând, la ANTENA 1!”, a scris Simona Gherghe pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Click.ro
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Gandul.ro
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”