Metoda prin care o femeie din Arad fura la casele self-scan: „Își umple plasele”

Metoda prin care o femeie din Arad fura la casele self-scan: „Își umple plasele”
O femeie din Arad fura la casele self-scan / Sursă foto: Pexels

Pe data de 11 mai, în jurul orei 11:00, o femeie din Arad a fost surprinsă furând, pentru a zecea oară, dintr-un supermarket. Nici după lungi încercări, paznicul nu a reușit să o prindă pe „cea mai pricepută” dintre hoațe, dar a pârât-o oamenilor care se aflau în fața magazinului. Astfel, i-a deconspirat și metoda prin care reușea să plece cu pungile pline, fără să plătească, la casele self-scan.

Casele de tipul self-scan au devenit extrem de populare în rândul supermarketurilor, în ultimii ani. Faptul că reduc timpul de așteptare, dar și personalul din magazin, duc la eficientizarea cumpărăturilor. Dar, iată că nu sunt lipsite de probleme. Nu doar în România, ci și în alte țări, casele de acest tip pot fi „păcălite”, astfel încât mulți cumpărători pleacă încărcați cu plase, dar „uită” să plătească.

Un caz de furt la casele self-scan a fost raportat zilele acestea și la un supermarket din Arad. Joi, 11 mai, o femeie a fost prinsă după ce a încercat să plece cu două plase pline, dar neachitate.

(CITEȘTE ȘI: Ce pedeapsă a primit un român după ce a furat o sticlă de whisky de 7.500 de dolari. Poliția l-a găsit la cerșit)

Cum fura femeia din Arad la casele self-scan

Oamenii care se aflau în fața magazinului au povestit pentru publicația locală Arad Online că femeia lua o mulțime de produse din magazin, dar scana un singur iaurt. Astfel, reușea să iasă din supermarket scanând bonul la ieșire și fugind. De 9 ori a procedat astfel, dar cea de-a zecea oară, paznicul a pârât-o:

„Este a zecea oară când femeia asta vine, se aprovizionează, pleacă fără să plătească și iese pe la casele rapide. Își umple plasele, plătește doar un iaurt, și iese după ce scanează bonul. E cea mai pricepută din Arad. Și foarte rapidă. Nu am reușit să o prind”.

Fiind deconspirată, femeia din Arad nu a avut altă variantă decât să abandoneze sacoșele în fața magazinului. Oamenii legii au fost anunțați de incident și i-au întocmit dosar penal pentru furt.

„Polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre o femeie, care, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un supermarket, cu care ar fi trecut de casa de marcat, le-ar fi abandonat, când agentul de pază a interceptat-o. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, pentru identificarea autoarei și luarea măsurilor legale”.

(CITEȘTE ȘI: Femeie de 63 de ani, prinsă furând pâine și fructe din supermarket. Polițiștii i-au plătit ei produsele furate, după ce i-au auzit povestea)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!