Academia Română a decernat premiile pentru anul 2019

Academia Română a decernat premiile pentru anul 2019

Miercuri, 8 decembrie, a avut loc decernarea premiilor Academiei Române pentru anul 2019. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, în format hibrid, cu participarea membrilor Adunării Generale și a premianților.

Academia Română a acordat 9 diplome „Meritul Academic“ și 8 diplome ”Distincția Culturală“

Diploma ”Meritul Academic“

  • Lucia Hossu-Longin, jurnalist și realizator de televiziune
  • Prof. univ.dr. Gábor Xantus, director de imagine, scenarist
  • Aron Xantus, regizor
  • Centrul de Studii Transilvane
  • Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Național al Bucovinei
  • Prof. dr. Gheorghe Marinică, coordonator al volumului Monografia Ploieștiului
  • Prof. dr. Constantin Trestioreanu, președintele Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III“, coordonator al volumului Monografia Ploieștiului
  • Filiala din Timișoara a Academiei Române
  • Cristian Păunescu, economist

Diploma ”Distincția Culturală“

  • Revista „Orașul“, revistă de cultură urbană
  • Octavian Hoandră, scriitor, realizator de televiziune – pentru opera jurnalistică și obiectivitatea reflectării Academiei Române
  • George Mihăiță, actor, director al Teatrului de Comedie
  • Horațiu Mălăele, actor, regizor, caricaturist
  • Conf. univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“
  • Maia Morgenstern, actriță, director al Teatrului Evreiesc de Stat
  • Dorel Vișan, actor
  • Radu Boroianu, regizor, om de cultură

Științe Tehnice. Premiul ”Constantin Budeanu” al Academiei Române

La secțiunea ”Științe Tehnice”, premiul ”Constantin Budeanu” al Academiei Române a fost acordat autorului Radu Dănescu, pentru cartea ”Percepția prin particule” și grupului de lucrări ”Research at the confluence of machine learning, computer vision, and robotics (Cercetări multidisciplinare la confluența învățării automate, a viziunii computerizate și a roboticii), autori: Radu Timofte, Eirikur Agustsson (Elveția), Fabian Mentzer (Elveția), Michael Tschannen (Elveția), Luc Van Gool (Elveția).

Fost inginer și membru titular al Academiei Român, Constantin Budeanu este străstrăbunicul lui Ioan Radu Budeanu – cunoscut fost jurnalist și om de afaceri. Constantin Budeanu s-a născut pe data de 26 februarie 1886, în Brăila și, pe lângă apartenența la Academia Română, a fost activ în multe societăți științifice internaționale, precum Société Française d`Electriciens și Conférence Internationale des Grands Réseaux Electrique (CIGRE).

Constantin Budeanu a introdus noțiunile de putere reactivă și deformantă. A introdus și o unitate de putere electrică reactivă, corespunzând unui curent alternativ de un amper sub tensiunea de un volt – VAR – de la inițialele v(olt) + a(mper) + r(eactiv)].

Principala contribuție științifică a inginerului Constantin Budeanu rămâne studiul stărilor electrice deformante. A publicat o monografie intitulată ”Puissances réactives et fictives” – care este citată de majoritatea studiilor despre regimul deformant – și a realizat unele tipuri de reostate.

VEZI LISTA COMPLETĂ A PREMIILOR PE GÂNDUL.RO.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!