Mihai, a treia oară cu ghinion în amor. Bărbatul credea că și-a găsit jumătatea, dar domnișoara l-a lăsat doar cu banii luați

Mihai, a treia oară cu ghinion în amor. Bărbatul credea că și-a găsit jumătatea, dar domnișoara l-a lăsat doar cu banii luați
Mihai, bărbatul țepuit

Un român plecat peste hotare a fost țepuit de o brunetă de pe internet. Presupusa „Emilia” l-a făcut să vină în țară, dar nu s-au mai întâlnit niciodată. Femeia i-a cerut doar banii, apoi a dispărut misterios. 

Mihai a venit în platoul Acces Direct pentru a-i povesti Mirelei Vaida care este pățania sa. Românul a început să vorbească pe rețelele de socializare cu o domnișoară care se prezenta cu numele de Emilia. Când l-a fermecat pe bărbat, a început să-i spună cât de amărâtă este și că are nevoie de bani. Îndrăgostitul nu a stat pe gânduri și i-a transferat 380 de lire, pe un cont cu alt nume. 

„Am vrut și eu să-mi fac o familie, să-mi fac un job, din cauza ei am venit în România, să ne vedem, să ne cunoaștem. Această domnișoară mi-a dat să-i trimit banii pe numele altei persoane, nu mi-a dat numele personal. Mi-a zis că n-are mâncare, că e amărâtă, că e săracă. I-am trimis în total 380 de lire, n-ar fi o pierdere mare pentru mine, dar…”, a spus Mihai.  (CITEȘTE ȘI: Subprefectul unui județ din România, mort într-un accident cumplit. Ce i s-a întâmplat)

Și singur, și cu banii luați. Cine era, de fapt, „femeia” 

Bărbatul a dezvăluit că nu se va lăsa atât de ușor și vrea să-i depună o plângere penală pentru înșelăciune femeii care l-a mințit. Întâmplarea face să nu fie prima oară când trece printr-o astfel de situație, fiind deja a treia oară când este țepuit de doamne. 

La ce nu s-a așteptat Mihai este că „femeia” de care se îndrăgostise el este, de fapt, un bărbat care l-a păcălit.

Supărarea lui Mihai nu se termină aici. Când a venit în Gara de Nord ca să o vadă pe „cea” care l-a escrocat, a adormit și i-a fost furat portofelul. Astfel, a pierdut și 1700 de lei.  (CITEȘTE ȘI: Raluca Bădulescu, dezvăluiri despre divorțul de Florin Stamin: „Nu știu cum o să fie de acum înainte, e dragostea vieții mele”)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Gandul.ro
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!