Mihai Bendeac detonează bomba despre plecarea la Pro TV! Actorul a dezvăluit totul: „Aș putea, dar nu mai am chef să…”

Mihai Bendeac va fi prezent în propria emisiune, al cărui format el însuși l-a scris, potrivit mărturisirilor făcute în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Singura necunoscută o reprezintă însă postul cu care el va semna. Momentan însă, actorului nu-i e dor de televiziune, motiv pentru care nu se grăbește să ia vreo decizie în acest sens.

De când a plecat de la iUmor, Mihai Bendeac nu a stat degeaba. Actorul va lansa două filme, dar în același timp a scris și două formate de emisiuni, care ar putea ajunge să fie difuzate chiar peste hotare.

Mihai Bendeac își va realiza propria emisiune / Sursă Foto: Facebook

Până atunci însă, după ce se va întoarce din turneul în care este plecat cu teatrul și va termina și cele opt spectacole pe care le are în București, Mihai Bendeac va merge în vacanță. Nu peste hotare, ci la Vama Veche, întrucât preferă să călătorească în propria sa țară, dat fiind faptul că are fobia de a zbura cu avionul.

Cu ce se ocupă, în prezent

CANCAN.RO: Ce faci, Mihai, în acest moment? Cu ce te ocupi, profesional vorbind?

Mihai Bendeac: Sunt într-un turneu cu  teatrul. Avem o microstagiune, apoi iau o vacanță de vreo două săptămâni jumate, în care chiar nu vreau să fac nimic. Am tot fost plecați, acum ne întoarcem de la Iași. Mai avem la Timișoara, Târgu Mureș, și opt spectacole la Național. Toate sunt sold-out. Mă refer la Desculț în parc, cel mai nou spectacol al nostru și ne bucurăm de el.

(Citește și: BENDEAC S-A DUS PESTE DAN NEGRU! SCANDALUL DE LA IUMOR S-A STINS LA KANAL D! ACTORUL ERA EXASPERAT ȘI …)

CANCAN.RO: În ce stadiu te afli cu cele două filme pe care le vei lansa?

Mihai Bendeac: Suntem în preproducție, momentan cu primul film. Vom merge, însă, în paralel cu ambele. E un fel de film de epocă, prima parodie românească. Subiectul e unul de actualitate, jocurile de noroc. Iar eu am rolul principal al unui tip care ajunge într-o situație dramatică din punct de vedere financiar și încearcă să se căsătorească cu o fată foarte, foarte urâtă și foarte, foarte rea, dar care e foarte, foarte bogată.

„N-are nici o legătură cu Pro TV-ul”

CANCAN.RO: Circulă zvonul că ai fi semnat un contract cu Pro TV, privind difuzarea primului film…

Mihai Bendeac: Nu are nicio legătură cu Pro TV-ul.

CANCAN.RO: Mai ești sub contract cu trustul Intact?

Mihai Bendeac: Sunt niște detalii despre care nu pot să vorbesc în acest moment.

A scris două formate de emisiuni

CANCAN.RO: Se pare că-ți priește această pauză din televiziune…. Ți-e dor să te întorci?

Mihai Bendeac: E o pauză binevenită de la televiziune. Momentan, nu mi-e dor, sunt fericit așa. Între timp, am scris și două formate de televiziune, dar nu am avut chef să le și pun în practică.

CANCAN.RO: Să înțeleg că vei și apărea în propria ta emisiune?

Mihai Bendeac: Am mai multe variante. Le pot trimite și la televiziuni din străinătate, să le cedez franciza, dar și aici, la noi. Dacă vor fi preluate în România, da, voi și apărea în ele.

CANCAN.RO: Aceste formate seamănă cu iUmor?

Mihai Bendeac: Sunt diferite, din mai multe aspecte.

(Nu rata: VIDEO | CUM A IRONIZAT-O MIHAI BENDEAC PE GEORGIANA LOBONȚ, PE INTERNET, DUPĂ CE S-A ZVONIT CĂ DIVORȚEAZĂ: „CE O SĂ MAI JELEȘTI TU”)

Are fobie de avion

CANCAN.RO: Spuneai că urmează să intri  în vacanță… Pleci pe undeva?

Mihai Bendeac: Mă duc prin Vama Veche, prin Timișoara. Nu plec prea departe, pentru că nu-mi place să merg cu avionul. Prefer România, chiar îmi place foarte mult.

CANCAN.RO: Ai avut vreun incident de ți-e teamă de avion?

Mihai Bendeac: Nu, nu… Am o fobie de câțiva ani, nu mai suport să merg cu avionul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
Click.ro
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză majoră în Polonia. Protestele se intensifică pentru a doua seară la rând. Președintele acuză o „preluare cu forța” a Curții Constituționale, poliția intervine, iar doi ambasadori demisionează
Gandul.ro
Criză majoră în Polonia. Protestele se intensifică pentru a doua seară la rând. Președintele acuză o „preluare cu forța” a Curții Constituționale, poliția intervine, iar doi ambasadori demisionează
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani