VIDEO | Cum a ironizat-o Mihai Bendeac pe Georgiana Lobonț, pe internet, după ce s-a zvonit că divorțează: „Ce o să mai jelești tu”

Cu aproape o lună în urmă, au apărut zvonuri potrivit cărora Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș Ciciovan, ar divorța. La scurt timp, cei doi s-au afișat împreună, la TV. Mihai Bendeac, pe de altă parte, a creat un moment ironic pe internet, recent, la adresa artistei, făcând referire la versurile celei mai noi melodii pe care aceasta a lansat-o. Iată detaliile mai jos, în articol.

La început de an, s-a zvonit că Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan ar urma să divorțeze. Ulterior, informația avea să fie confirmată de soțul ei, în cadrul unui interviu. Însă, chiar și după acest moment, cei doi soți s-au afișat în public, într-un mod care ar demonstra contrariul.  Iar, recent, cântăreața în vârstă de 28 de ani a aflat că ea și soțul ei vor deveni nași de botez. (Vezi AICI detalii)

Pe de altă parte, Georgiana Lobonț și-a lansat o piesă nouă, „Mi-e dor de tine”, în urmă cu aproximativ două săptămâni. Iar una dintre persoanele care i-au ascultat melodia a fost chiar Mihai Bendeac. Actorul a ținut, însă, să ironizeze câteva dintre versuri, iar pe internet a încărcat un videoclip care a atras numeroase reacții din partea urmăritorilor.

Vezi și MIHAI BENDEAC, DECLARAŢIE DE DRAGOSTE PENTRU DELIA, ÎN FAŢA TUTUROR: “TE IUBESC”

Mihai Bendeac, ironii la adresa versurilor noii piese a Georgianei Lobonț: „Ce o să mai jelești tu”

Pe rețelele de socializare, Mihai Bendeac a încărcat un videoclip în care ironizează câteva dintre versurile piesei Georgianei Lobonț. Versurile piesei sunt în felul următor: „Mi-e dor de tine/ În brațele tale să adorm/ Cu toate hainele aruncate pe covor/ Lumina stinsă, să nu pot vedea/ Buzele tale și îmi ating pielea/ Vocea ta, iubire, o aud mereu”.

Apoi, Mihai Bendeac a pornit un „val” de ironii.

„Am înțeles, dacă ai băgat-o pe asta cu somnul, e clar că de ***** nici nu mai poate să fie vorba. Hainele aruncate pe covor? Eu sunt obsesiv-compulsiv. La mine dacă nu e totul la linie, cum **** mea să dorm. Aruncăm hainele pe covor, culcă-te, prostule! Cum **** mea, dacă sunt obsesiv-compulsiv și trebuie să fie totul la linie? Păi nu contează, în **** mea, creierul meu nu știe că sunt, acolo, alea, în loc să fie la linie, pe covor? Nu contează dacă e întuneric. E întuneric, dar creierul lucrează. Stai o secundă, adică de ce să nu-mi vezi buzele? Am buzele urâte sau ce complex îmi creezi tu? Ce încerci să faci tu, aici? Păi, atunci nu o s-o mai auzi (n.r. vocea). Asta e. Ce o să mai plângi tu, ce o să te mai vaiți tu, ce o să te mai jelești tu, când nu o să mai auzi vocea asta”, a spus, ironic, Mihai Bendeac.

Georgiana Lobonț a avut și o reacție, după ironiile lansate de Mihai Bendeac. Pe rețelele de socializare, cântăreața a distribuit videoclipul și a notat în dreptul postării: „Cea mai tare parodie!”.

Reacția Georgianei Lobonț, după ce a văzut videoclipul lui Mihai Bendeac. Sursă: Instagram

Citește și MIHAI BENDEAC A SEDUS ȘI S-A DUS! MARIA GEORGIANA, LĂSATĂ CU OCHII-N SOARE DE ACTOR?! “MI-A DAT SEEN DUPĂ. M-AM SIMȚIT PROST!”

Sursă foto & video: Instagram, captură YouTube

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!