Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adormit în timpul unui dialog la televizor! Care a fost reacția lui, după întregul moment: „Eu nu dorm nici noaptea”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adormit în timpul unui dialog la televizor! Care a fost reacția lui, după întregul moment: „Eu nu dorm nici noaptea”
Petre Daea. Sursă foto: Facebook

Moment de-a dreptul jenant, chiar în direct, la TV! Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adormit chiar în timp ce era într-o intervenție la Antena 3 CNN. Una dintre prezentatoare i-a pus o întrebare, moment în care se auzea un sforăit pe fundal, iar ulterior, legătura a fost închisă. Reacția celorlalte două prezentatoare a fost epică.

Petrea Daea, ministrul Agriculturii, face ce face și șochează din nou cu aparițiile sale. Dacă anul trecut a fost în centrul atenției, datorită unor declarații halucinante care au stârnit un val de reacții și controverse, de această dată, ministrul a fost protagonistul unei scene demne de cascadorii râsului: a adormit chiar în timpul unui dialog, în direct, la Antena 3 CNN.

Ministrul a fost invitat să vorbească despre situația în care fermierii români ar putea intra în faliment din cauza prețurilor reduse la cerealele din Ucraina. Doar că, atât de interesant a fost subiectul pentru dumnealui, încât a adormit în mijlocul dialogului. Momentul a devenit viral și a făcut înconjurul internetului.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea / sursă foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: Ce se va întâmpla cu prețul pâinii. Ministrul Agriculturii a făcut anunțul)

Ministrul Agriculturii a adormit, în direct, în timpul dialogului

Intervenția ministrului Agriculturii a avut loc vineri seara, pe data de 13 ianuarie, în timpului emisiunii Decisiv, realizată de Cătălina Porumbel, Gina Vacariu şi Mădălina Mihalache.

În momentul în care Gina Vacariu l-a întrebat despre situația cerealelor din Ucraina, brusc s-a auzit un sforăit pe fundal, iar ministrul nu a răspuns. Prezentatoarea a tratat cu seriozitate întreaga situație și a întrerupt legătura, însă celelalte două colege abia și-au putut stârni hohotele de râs.

Reacția ministrului Petre Daea, după ce a adormit, în direct

Ministrul Agriculturii susține că nu a fost vorba de nici un sforăit, justificând prin faptul că a fost regizată toată situația respectivă.

„Ei vor să facă rating și pe somn. Și pe sforăit. Eu nu dorm nici noaptea, darămite ziua. Cum să adorm? Cine știe unde or fi dat ei telefon? Ei vor să facă rating pe sforăit? Să caute sforăitul atunci. Nu merită să comentez așa ceva. Este dincolo de imaginația mea” , a fost reacția ministrului, potrivit  Libertatea.ro.

@bramburas #fyp #somn #televiziune #ministru #live #5pasidebine #misiuneatiktok ♬ original sound – Ionuț Sârbu

(VEZI ȘI: Ministrul Agriculturii a făcut anunțul! Ce se va întâmpla, de fapt, cu sectorul de morărit și panificație)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!