Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022

Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022

Marius Budăi, ministrul Muncii, a venit, în cea mai recentă conferință de presă, cu vești excelente pentru milioane de pensionari. Ajutorul se aplică de la 1 iunie 2022.

Potrivit informațiilor transmise de ministrul Muncii, nu mai puțin de 3.2 milioane de pensionari vor primi un ajutor de 700 de lei în luna iulie. Ajutorul va fi acordat, însă, celor cu pensii până în 2.000 de lei. În primă fază, plafonul fusese stabilit la o pensie de 1.600 de lei.

(VEZI AICI: VEȘTI BUNE PENTRU PENSIONARI. SE DAU BANI ÎN PLUS. DE CÂND SE APLICĂ)

“La începutul anului am avut un plafon de 1.600 pentru primul pachet social care a reprezentat atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se pe unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, să implementăm al doilea pachet social cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an şi am considerat atunci o categorie vulnerabilă pensia care se încadrează în jurul pensiei medii. Acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Şi dintr-o analiză a noastră 3,2 milioane de pensionari, 3,2 milioane de seniori ai României vor beneficia de această nouă măsură”, a explicat Marius Budăi.

Marius Budăi, ministrul Muncii

Marius Budăi, vești excelente pentru pensionari, dar și pentru persoanele cu dizabilități

Totodată, ministrul Muncii a anunțat un sprijin și pentru persoanele cu dizabilități. Acestea vor putea depune în format electronic cererile și dosarele.

“Sub deviza: , implememtăm, astăzi, un proiect extrem de important pentru relația dintre instituțiile statului și persoanele cu dizabilități”, a declarat Marius Budăi.

(NU RATA: VEȘTI IMPORTANTE PENTRU ROMÂNI. ÎN CE CONDIȚII SE POATE AJUNGE LA O PENSIE DE 2500 LEI)

Marius Budăi a precizat că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), va implementa proiectul “Sistem Național de Management privind Dizabilitatea (SNMD)”.

În cadrul acestuia va fi dezvoltată o platformă națională care va centraliza toate datele privind persoanele cu dizabilități din România.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!