Vești importante pentru români. În ce condiții se poate ajunge la o pensie de 2500 lei

Vești importante pentru români. În ce condiții se poate ajunge la o pensie de 2500 lei
Ce pensie vor avea românii cu salariul minim pe economie / Sursă Foto: Arhivă

Vești importante pentru români. În ce condiții se poate ajunge la o pensie de 2500 lei, lunar? Doina Pârcălabu, fostul președinte al Casei Naționale de Pensii și actual secretarul de stat în Ministerul Familiei și Tineretului, a oferit explicații clare.

Vești importante pentru toți românii. În ce condiții se poate ajunge, lunar, la o pensie de 2500 de lei? Explicațiile clare au fost oferite de Doina Pârcălabu, fostul președinte al Casei Naționale de Pensii și actual secretar de stat în Ministerul Familiei și Tineretului. Potrivit informațiilor, nu se poate vorbi despre „un salt atât de spectaculos”, însă va exista o creștere treptată.

”Trebuie să clarificăm ce e cu această pensie minimă. Pensia poate să fie începând cu un leu şi până la sume mult mai mari, în funcție de perioada în care persoana a avut venituri salariale şi în funcție de veniturile pe care le-a încasat, pentru că ele au determinat contribuția plătită.

Când vorbim despre această pensie minimă discutăm despre o formă de protecție socială. În cazul persoanelor care au pensia chiar de un leu, s-a majorat și se dă o formă de protecție socială care se cheamă indemnizație socială minimă garantată, aflată acum la cuantumul de 1.000 de lei.

Sunt persoane care au pensia minimă sub 1.700 de lei. Asta înseamnă persoane care au stagiul complet de cotizare şi care s-au pensionat la vârsta standard. Sunt peste 2 milioane de astfel de persoane. Nu cred că putem vorbi atât de repede despre un salt atât de spectaculos în cazul acestei forme combinate de protecție socială cu una de asigurări sociale.

În mai multi pași se poate ajunge la o pensie minimă de 2.500 de lei. Dacă inflația nu poate fi stăpânită, atunci puterea de cumpărare scade și trebuie să venim în sprijinul cetățenilor cu aceste forme de sistem social. Ar trebui gândite niște valori progresive care să țină cont și de numărul de ani lucrați”, a declarat aceasta la RTV.

Citește și PARLAMENTARII ÎȘI PRIMESC PENSIILE SPECIALE ÎNAPOI. CE SUME VOR PRIMI RETROACTIV

Ce transmitea Ministrul Muncii

De asemenea, și Ministrul Muncii a declarat faptul că pensia minimă ar putea fi dublată pentru a deveni „o pensie decentă”: ”O pensie decentă ar trebui să fie undeva 2.500 de lei pensia minimă şi de acolo în sus să putem discuta de alt sistem de pensii, dar asta se va putea rezolva când vom implementa noua lege a pensiilor. Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an, pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans considerabil. Căutăm soluţii pentru a putea majora din acest an.

Nu vreau să dau nicio speranţă pe care ulterior Guvernul nu o poată îndeplini. Pensiile au fost majorate anul acesta cu 10% şi cele minime cu 25%. Nu este suficient. Suntem conştienţi că nu este suficient. Nici nu ne lăudăm cu faptul că le-am majorat. Suntem conştienţi că necesităţile sunt mari şi că problemele în acestă perioadă sunt mult accentuate faţă de cum erau înainte de apariţia acestor crize, vorbim de criza pandemică, de criza preţurilor la energie, la alimente şi iată acum a mai venit şi acest război nedrept şi ne îndreptăm spre o altă criză”.

Vezi și ANUNȚUL FĂCUT DE CNPP. CATEGORIA DE ROMÂNI CĂRORA LI SE POT SUSPENDA PENSIILE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!