Minune medicală sau un cuplu pe cale să se destrame? A scăpat EBA de Syda?

• Știri

Chef ca-ntre fete, Syda n-a fost invitat

Party-ul a avut loc într-un club de fiţe din Bucureşti şi s-a întins pe mai multe ore, Elena Băsescu părăsind incinta în jur de 2:30. Fetele au consumat, pe lângă de-ale gurii, şi mai multe varietăţi de alcool obţinut din struguri, de la vin alb la roze şi nelipsita şampanie.

Singură la aniversarea prietenei sale, EBA pare să nu se fi atins de mâncare, semn că îşi continuă cura de dublă-mămică

Deşi mici probleme în cuplul Bogdan Ionescu – Elena Băsescu sunt de luat în calcul, mai există şi varianta în care Syda nu a însoţit-o pe soţia lui deoarece a trebuit să facă pe bona pentru cei doi copii, Sofia Anais şi Traian.

Sărbătorita a trăit o vreme din salamul lui Radu Timiş

Sărbătorita Giula Dinu este şi ea o prezenţă destul de marcantă în peisajul vieţii de noapte bucureştene, fiind cunoscută, printre altele, ca fosta iubită a lui Radu Timiş Jr., moştenitorul imperiului parizerelor. Cei doi s-au despărţit după un episod consemnat de toată presa în ultima zi de vară a anului 2015: Radu a ciufulit-o pe Giulia într-un hotel din Mamaia, prietena lui EBA punând punct relaţiei.

Maria Apostol

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24

Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania