„Moldo-Gol”, resemnat după remiza cu Sepsi: „Nu e nicio problemă dacă vom retrograda, viaţa merge înainte!”

„Moldo-Gol”, resemnat după remiza cu Sepsi: „Nu e nicio problemă dacă vom retrograda, viaţa merge înainte!”

Chindia Târgoviște nu a reușit decât o remiză, scor 1-1 (1-0) cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, într-un meci contând pe „Ilie Oană” în runda a II-a a play-out-ului Ligii 1. Golurile partidei au fost marcate de Diallo (min.27) și  Istvan Fulop (min.47).

La finalul jocului, în urma căruia târgoviștenii au rămas pe loc retrogradabil direct, Viorel Moldovan, antrenourl Chindiei a declarat că nu ar fi nicio problem dacă formația sa va retrograda la finalul acestui sezon.

„Nu e nicio problemă dacă vom retrograda, viaţa merge înainte. Nu o să fim nici primii, nici ultimii. Important e să avem atitudine, să jucăm fiecare meci pe viaţă şi pe moarte, să avem demnitate. Normal că îmi doresc şi voi face tot ce depinde de mine pentru ca această echipă să rămână în prima ligă. Rămâne de văzut dacă voi reuşi, nu am absolut niciun stres din acest punct de vedere”, a declarat Viorel Moldovan, antrenorul principal al Chindiei.

Omologul său, Leo Grozavu, a surprins după joc afirmând că echipa sa nu are obiectiv în acest play-out.

„Luăm meci cu meci, încercăm să câştigăm la fiecare meci trei puncte. Sunt momente când reuşim, sunt momente când nu vom reuşi, dar ne vom strădui. Ne vom strădui la fiecare meci să avem ce avem mai bun şi luăm meci cu meci. Nu ne-am propus un obiectiv pentru final. Vedem la final. Trebuie să fim de la meci la meci mai buni, să muncim în continuare, să ne pregătim… Eu sunt mulţumit de ce au arătat băieţii pe teren”, a declarat Leo Grozavu.

În urma acestui rezultat, Sepsi se află pe locul 2 cu 19 puncte în timă ce Chindia Târgovişte se află pe locul 7 cu 14 puncte, iar astăzi poate fi depășită în clasament de FC Voluntari în cauzl în care „lanterna” se va impune în duelul de pe teren propriu cu FC Hermannstadt, meci care va începe la ora 18:00 și va închide runda a doua din play-out.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!