Mormântul lui Corneliu Vadim Tudor a fost vandalizat! Incredibil ce a dispărut de la locul lui de veci

Mormântul lui Corneliu Vadim Tudor a fost vandalizat! Incredibil ce a dispărut de la locul lui de veci

Celebrul poet şi politician, senator şi preşedinte al Partidului România Mare, a murit pe 14 septembrie 2015, la 65 de ani. El a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea, acolo unde familia sa are două locuri de veci.

O fotografie realizată la puţin timp după înmormântare arată că lângă crucea de marmură exista o placă, probabil tot de marmură, pe care au fost gravate versurile unei poezii scrise de Vadim Tudor, intitulată “Ultima cafea”.

Două fotografii recente arată că placa respectivă, înaltă de aproape 2 metri, a dispărut. În schimb, pe lespedea mormântului lui Vadim, se pot vedea alte versuri, cele ale poeziei “Fă-mă Doamne-o lacrimă”, relatează wowbiz.ro.

Această placă a dispărut de lângă crucea lui Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor și-a prevestit moartea

Lidia Vadim Tudor, una dintre cele două fiice ale lui Corneliu Vadim Tudor, a vorbit despre visele premonitorii pe care tatăl său obişnuia să le aibă. Potrivit Lidiei, Corneliu Vadim Tudor şi-ar fi prevestit moartea.

“Tata avea nişte vise, să zicem, mai puternice, în care i se arătau întâmplări din viitor. De exemplu, moartea Patriarhului Teoctist. L-a visat în sicriu şi el participa la înmormântarea lui. A visat-o pe mama lui fără o măsea. De fiecare dată când îi apărea mama lui în vis, ştia că se va întâmpla ceva rău. Cred că şi la moartea fratelui lui, Pavel, a visat-o. Şi-a visat şi înmormântarea. O mulţime de oameni duceau pe braţe un politician îmbrăcat în alb. Nu ştia că era el. Noi de visul ăsta n-am ştiut. Ne-a povestit altcineva. Îl marcau visele astea. Credea în visele acestea pentru că le-a simţit pe pielea lui. (…) Eu n-am avut niciodată astfel de vise până să moară el. Fisele cu el îmi arată ceva. Şi ştiu sigur, că am verificat”, a declarat Lidia Vadim Tudor la Antena Stars.

Lidia Vadim Tudor spune că după ce a murit tatăl ei, a început şi ea să aibă astfel de vise premonitorii, unul dintre acestea prevestind moartea Reginei Ana. “Primul vis cu el a fost după şase luni. (…) Mama îl visează aproape în fiecare noapte. (…) Primul vis era că eram la o biserică, iar era pe patul de spital, exact aşa cum l-am lăsat. S-a ridicat pe marginea patului şi m-a întrebat cum mai merg lucrurile, cum mă descurc cu procesele. Mă gândeam, ‘Ce bine că mă întreabă lucrurile astea reale’. (…) m avut un vis înainte să moară regina Ana. Eram în curtea Mănăstirii de la Curtea de Argeş, era multă lume, multă presă. Dintre ei, a apărut şi tata. Am ajuns la el şi l-am ţinut de mână. Apoi, am intrat într-un fel de castel şi am stat de vorbă. Mă întrebam ce căutam noi la Curtea de Argeş, după care a murit Regina Ana, după o lună. (…) După, eram la mormântul lui, împodobit. Şi pe mormânt erau panglici tricolore care formau numărul 18. N-am aflat nici până în ziua de astăzi ce au însemnat. Este singurul vis care nu s-a întâmplat încă”, a mai spus Lidia Vadim Tudor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
Click.ro
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cafeaua care susține sănătatea creierului. Ce este bine să bem la prima oră a dimineții
Gandul.ro
Cafeaua care susține sănătatea creierului. Ce este bine să bem la prima oră a dimineții
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!