Moți n-are emoții înaintea duelului cu Muntenegru: „Dacă intrăm cu teamă, nu reușim nimic!”

Moți n-are emoții înaintea duelului cu Muntenegru: „Dacă intrăm cu teamă, nu reușim nimic!”
Fundașul naționalei României, Cosmin Moți, a declarat la conferința de presă premergătoaare duelului din această seară din Muntenegru că „tricolorii” își potr atinge obiectivul în acest meci dacă nu vor intra cu frică.

Moți susține că dacă echipa noastră va juca cu teamă nu va obține nimic din acest duel.

„Dacă intrăm cu teamă, nu reușim nimic. Suntem încrezători, avem o șansă mare să terminăm pe 2 și una destul de mică să terminăm pe primul loc. Dar trebuie să câștigăm și asta e cel mai important. Am jucat de două ori aici, o dată cu naționala și o dată cu echipa de club, gazonul e foarte bun, nu cred că avem de ce să ne îngrijorăm. Suntem echipa mai bună, dar dacă nu intrăm cu ambiție și să dăm totul, putem avea surprize neplăcute. Cunoaștem bine echipa lor, știm ce pot, dar nu ne este teamă de nimeni. Noi încercăm să câștigăm”, a declarat Cosmin Moți, fundașul naționalei României.

Duelul care va avea loc la Podgorica are o miză incredibilă. Înaintea confruntării România se află pe locul 2 cu 9 puncte, „tricolorii” fiind la două lungimi în spatele Serbiei, care conduce grupa cu 11 puncte și cu două puncte peste Muntenegru, adversara de astăzi având 7 puncte. Pentru a-și păstra locul 2 în grupă tricolorii trebuie să obțină un rezultat pozitiv în Podgorica.

Este de așteptat ca „Guriță” să mizeze pe formula Tătăruşanu – Manea, Moţi, Săpunaru, Bancu – Stanciu, Anton, Maxim – Chipciu, Ţucudean, Mitriţă.

Partida dintre Muntenegru și România va începe la ora 21:45 și va fi transmisă în direct de Pro Tv.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!