Motivul pentru care Cătălin Cazacu nu a fost lăsat să vorbească cu Liviu Vârciu, pe durata competiției Exatlon! Abia acum s-a aflat totul

Cătălin Cazacu și Liviu Vârciu sunt foarte buni prieteni, însă pe durata competiției Exatlon, cei doi nu au știut nimic unul de celălalt. Deși Faimoșii au câștigat cele mai multe jocuri de comunicare, Liviu nu s-a numărat printre persoanele care să-i fi transmis vreun mesaj sau să vorbească pe Whatsapp. Misterul a fost elucidat de motociclist și mărturisit care a fost motivul pentru care cei doi nu au putut comunica.

Cazacu a recunoscut că Liviu Vârciu este cel mai bun prieten, ba chiar îl consideră frate și dezvăluit că este persoana de care i-a fost cel mai dor. Din cauza faptului că Liviu participa și el în același timp la o emisiune, la un alt post de televiziune, amândurora le-a fost interzis să ia legătura și să comunice în vreun fel.

“Este cel mai bun prieten al meu, eu l-am considerat întotdeauna familie. Din păcate, asta a fost una din durerile pe care eu le-am avut acolo. Datorită culorilor diferite pe care le avem, din punct de vedere contractual, nu am putut săă vorbim. Este persoana de care mi-a fost cel mai dor. Nici el nu a avut voie să vorbească cu mine, nici eu cu el, dar i-am simțit lipsa. Îl consider pe Liviu fratele meu”, a declarat Cătălin Cazacu pentru revista VIVA!.

Ce spune Cazacu despre relația cu Claudia Pavel

Întrebat cum au stat cu adevărat lucrurile între el și Claudia Pavel, Cazacu a declarat că a descoperit în artistă o persoană extraordinară, de care s-a apropiat foarte tare. Se pare că cei doi au o prietenie frumoasă și strânsă, de care sunt mândri amândoi.

“Despre prezentul meu sentimental… este un subiect despre care vreau să vorbesc foarte puțin, eu am fost acolo și nu am știut absolut nimic despre ce se întâmplă. Eu am fost sincer încă din prima zi. Acum sunt bine, sunt fericit, mă bucur de o perioadă minunată din viața mea. Atât eu, cât și Claudia, am fost oameni sinceri, care au făcut exact ceea ce au simțit. Ce s-a văzut pe cameră, exact acel lucru s-a întâmplat. Am reușit să descopăr acolo un om minunat (n.r. Claudia Pavel), frumos, pe care o să îl admir toată viața și vorbind foarte mult, ajungi să empatizez. Unul dintre lucrurile frumoase pe care le-am câștigat din acest proiect a fost prietenia cu această femeie superbă și minunată, pe care o cheamă Claudia Pavel„, a mărturisit Cătălin Cazacu pentru aceeași sursă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!