Motivul pentru care pisicile își ling stăpânul și apoi, imediat, îl mușcă. Ce vor ele să transmită, de fapt

Motivul pentru care pisicile își ling stăpânul și apoi, imediat, îl mușcă. Ce vor ele să transmită, de fapt

Motivul pentru care pisicile își ling stăpânul și apoi, imediat, îl mușcă. De multe ori, comportamentul acestora nu poate fi înţeles de oameni. Iată ce vor să transmită, de fapt.

Limba unei pisici este cu siguranţă unică. Aceasta este formată din mici spini de keratină, care sunt utili atunci când pisica vrea să bea apă, să îşi cureţe blana sau să o descurce.

Atunci când pisica îşi linge stăpânul, ea caută să îi cureţe suprafaţa corpului ca şi când ar fi o altă pisică. De asemenea, ele au învăţat că acest gest îi face să se simtă bine pe stăpânii lor, iar în schimb primesc mângâieri şi atenţie.

CITEŞTE ŞI: CUM POȚI SĂ AFLI CÂT DE INTELIGENTĂ ESTE PISICA TA? CINCI SEMNE CARE SPUN TOTUL

De ce muşcă pisicile?

Muşcătura unei pisici poate avea mai multe semnificaţii.

În momentul în care pisicile sunt supărate şi îşi muşcă stăpânul, ele au un comportament foarte agresiv, spatele se curbează, iar coada este stufoasă.

Unele pisici îşi pot muşca proprietarii imediat după ce i-au lins pentru a avertiza că au fost mângâiate în exces, altele pot face acest lucru în semn de afecţiune şi nu în ultimul rând pentru că acestea cred că muşcătura face parte din procesul de îngrijire.

Dacă pisica îşi muşcă stăpânul, ba chiar îl loveşte cu picioarele din spate, acesta este un semn clar că ceva nu i-a plăcut.

Ce se întâmplă când o pisică toarce

Conform oamenilor de știință, creierul pisicii trimite semnale către muşchii laringelui şi diafragmei. Aceştia se contractă şi restricţionează fluxul de aer, pentru ca ulterior să se relaxează pentru a lăsa aerul să treacă iar. Contracţiile au loc la 25-150 de vibraţii pe secundă şi cauzează o scurtă separare a corzilor vocale, fenomen care permite torsului să apară atât în timpul inspiraţiei cât şi al expiraţiei.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani