A murit Carmen Stănescu!

• Știri

Actriţa Carmen Stănescu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani, acasă, în somn, după o boală lungă. „Este adevărat, doamna Carmen Stănescu a murit azi noapte. Bănuiesc că motivul este boala de care suferea dânsa„, a precizat actrița Ilinca Tomoroveanu, director adjunct al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Actriță de teatru și de film, Carmen Stănescu a debutat în anul 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. De-a lungul carierei sale, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național dar și a altor teatre din București. A absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Mărioara Voiculescu. Marea doamnă a scenei româneşti a fost declarată Artistă emerită încă din anul 1964, iar în 2006 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” ]n grad de Ofițer.

Pe lângă excelenţa în teatru, Carmen Stănescu a apărut în numeroase producţii cinematografice.

Roluri în film: „Războiul de Independenţă”, serial tv, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977 „Muşchetarul român”, regia Gheorghe Vitanidis, 1975 „Povestea dragostei”, regia Ion Popescu Gopo, 1975 „Premiera” după Aurel Baranga, regia Mihai Constantinescu, 1975 „Fraţii Jderi”, regia Mircea Drăgan, 1974 „Tinereţe fără bătrâneţe”, regia Elisabeta Bostan, 1969 „Runda 6″, regia Vladimir Popescu Doreanu, 1965 „Bădăranii” după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960 „Telegrame” după I.L. Caragiale, regia Aurel Miheleş, Gheorghe Naghi, 1959 „Doi vecini” după Tudor Arghezi, regia Geo Saizescu, 1958.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Digi 24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri