Neagoe se victimizează şi acuză arbitrajul!

• Știri
Neagoe se victimizează şi acuză arbitrajul!

Mai mult, Neagoe s-a pronunţat şi vis-a-vis de arbitrajul pe care echipa sa îl va avea runda viitoare cu Dinamo şi a spus că se aşteaptă ca elevii săi să fie dezavantajaţi de arbitri deoarece „toată lumea vrea Dinamo în  play-off!”

„Sunt foarte supărat, pentru că nu am făcut un meci rău. I-am chinuit pe cei de la CFR, dar s-a speriat şi arbitrul la acea fază. Cei de la CFR nu intraseră în careul nostru, iar el abia a aşteptat faza asta ca să alerge cât mai repede la centrul terenului. E jenant să faci asemenea lucruri. Nu avea cum să vadă arbitrul dacă a fost gol la acea fază. Chiar îmi pare foarte rău. Oricum, vă asigur că din februarie echipa va arăta altfel. Pentru noi urmează meciul cu Dinamo, dar nu mă tem de echipa lor. Mă tem de arbitraj. E vizibil că echipele care ar trebui să ajungă în play-off sunt ajutate să ajungă acolo. Vorbim mai târziu. Veţi vedea că Dinamo trebuie să fie acolo şi chiar acolo va fi” , a declarat Eugen Neagoe antrenorul principal al lui Sepsi, la flash-interviurile de după meci.

 După înrângerea din Gruia, Sepsi a bifat al 11-lea joc consecutiv fără victorie în Liga I şi al 12-lea în toate competiţiile. Nou-promovata a fost egalată în clasament  de Gaz Metan Mediaş, ambele echipe având 12 puncte şi acelaşi golaveraj.

                                                                                            

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!