Neagoe vrea victoria cu orice preț: „Meciul cu Astra este foarte important pentru viitorul nostru!”

Neagoe vrea victoria cu orice preț: „Meciul cu Astra este foarte important pentru viitorul nostru!”
Antrenorul celor de la Poli Iasi, Eugen Neagoe, reactioneaza, vineri 14 Octombrie 2016, in timpul partidei din etapa a 12-a a Ligii I, in deplasare, cu CFR Cluj. OVIDIU MATIU/MEDIAFAX FOTO
Eugen Neagoe, antrennorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe a declarat la conferința de presă premergătoare duelului de astăzi de pe teren propriu cu Astra Giurgiu că aşteptă ca jucătorii săi să se autodepăşească şi să câştige acest meci.

„O singură problemă pe care o avem în acest moment, înaintea meciului au Astra, care este foarte important pentru viitorul nostru, am discutat şi cu băieţii. Mai sunt şase jocuri până în decembrie şi avem un program foarte greu. Avem patru jocuri acasă şi două în deplasare şio avem o şansă foarte mare să ajungem în play-off. Asta depinde foarte mult de jocul cu Astra şi tocmai de aceea imi doresc şi sunt convins că băieţii vor face tot ce le stă în putinţă să câştige acest meci”, a declarat Eugen Neagoe.

Înaintea acestui meci, Sepsi se află pe locul 7 cu 20 de puncte, la fel ca și Astra care este pe locul 6, giurgiuvenii având însă un golaveraj superior celor de la Sepsi.

La Astra va debuta pe bancă Costel Enache, tehnician care s-a despărțit de FC Botoșani și care îl va înlocui pe bancă pe Gheorghe Mulțescu, tehnican care a plătit tribut rezultatelor sub așteptări.

Partida Spesi OSK Sf. Gheorghe- Astra Giurgiu va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look începând cu ora 16:00.

Programul etapei a XVI-a Liga I:

 Dinamo – Gaz Metan Mediaș 1-1

Sâmbătă, 24 noiembrie

ora 16:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Astra Giurgiu

ora 18:30 Concordia Chiajna – CFR Cluj

Duminică, 25 noiembrie

ora 13:30 Dunărea Călărași – FC Hermannstadt

ora 17:30 FC Voluntari – Viitorul

ora 20:30 Politehnica Iași – FCSB

Luni, 26 noiembrie

ora 20:30 FC Botoșani- U Craiova

Clasament Liga I                     

1 CFR Cluj                   15      8        6        1        21-10                         30

2 FCSB                           15      8        4        3        29-15                    28

3 U Craiova                    15      7        5        3        27-12                    26

4 FC Viitorul                   15      8        2        5        17-15                    26

5 Gaz Metan Mediaș     16      7        5        4        18-18                    26

6 Astra Giurgiu              15      5        5        5        17-14                    20

7 Sepsi OSK                  15      5        5        5        17-15                   20

8 Dinamo București       16      4        6        6        16-22                    18

9 Dunărea Călărași       15      3        8        4        12-14                    17

10 Concordia Chiajna   15      4        5        6        10-19                    17

11 Politehnica Iași         15      5        2        8        13-23                    17

12 FC Botoșani                15      3        7        5        19-23                    16

13 FC Hermannstadt    15      4        3        8        15-18                    15

14 FC Voluntari             15      1        5        9        14-27                   8

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!