Home » Vedete » Nicoleta Luciu nu se mai oprește din îngrășat! Cum a ajuns să arate acum fosta vedetă de la Pro TV

Nicoleta Luciu nu se mai oprește din îngrășat! Cum a ajuns să arate acum fosta vedetă de la Pro TV

De: Răzvan Scarlat 01/10/2019 | 10:10

Nicoleta Luciu a pierdut controlul kilogramelor! Fostul ”iepuraş” Playboy a luat proporţii şi s-a transformat în copia fidelă a mamei sale.

În vârstă de 38 de ani, Nicoleta Luciu a dat lumina reflectoarelor pe viaţa de familie şi silueta perfectă pe formele rubensiene.

Fostul fotomodel a pierdut lupta cu kilogramele, iar fotografiile sunt grăitoare în acest sens.

De altfel, inclusiv Nicoleta Luciu a mărturisit, recent, că a s-a îngrăşat şi că viaţa de casnică şi-a pus amprenta pe felul în care arată.

Vedeta a spus că a încercat să-şi ascundă oboseala sub machiaj, recunoscând însă că surplusul de greutate se vede chiar şi la faţă.

”Acum m-am machiat puţin ca să nu par atât de obosită precum mă simt, pentru că la ora asta dorm. Am fălcuţe, am guşă. Ne ocupăm de casă, de copii. Am înscris băieţii, i-am înscris pe toţi trei la hochei, fac hochei de performanţă”, a declarat Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu a renunţat la lumina reflectoarelor pentru o viaţă de casnică la Miercurea-Ciuc, alături de soţ şi cei patru copii. Odată cu strălucirea de pe TV a dat uitării şi dietele drastice cu care se menţinea în formă, iar kilogramele s-au adunat liniştite pe trupul ei.

Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole citeste mai mult
Parteneri
Fotografia cu Adriana Bahmuțeanu care i-a îngrozit pe toți! Ce se întâmplă în aceste momente cu vedeta:
Fotografia cu Adriana Bahmuțeanu care i-a îngrozit pe toți! Ce se întâmplă în aceste momente...
BOMBĂ! Dani Oțil, propunere șocantă pentru anti-vacciniști: ‘Ah, ne pare rău’
BOMBĂ! Dani Oțil, propunere șocantă pentru anti-vacciniști: ‘Ah, ne pare rău’
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de baie
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de...
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
BOMBA ANULUI! Anamaria Prodan se iubește cu un miliardar. Cine este misteriosul print din Dubai
BOMBA ANULUI! Anamaria Prodan se iubește cu un miliardar. Cine este misteriosul print din Dubai
Cu ce salariu pleacă acasă un ANGAJAT DACIA după o lună de muncă?
Cu ce salariu pleacă acasă un ANGAJAT DACIA după o lună de muncă?
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
BOMBĂ! DISPARE FACEBOOK. Mișcarea pregătită în secret de Zuckerberg
BOMBĂ! DISPARE FACEBOOK. Mișcarea pregătită în secret de Zuckerberg
Câtă școală are, de fapt, Cătălin Botezatu. S-a aflat secretul cel mai mare al celebrului designer
Câtă școală are, de fapt, Cătălin Botezatu. S-a aflat secretul cel mai mare al celebrului...
Cum se apără eleva filmată când trăgea pe nas ”liniuțe”: era praf de cretă. Fata e acuzată că a stricat imaginea școlii
Cum se apără eleva filmată când trăgea pe nas ”liniuțe”: era praf de cretă. Fata...
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
Fiica Angelinei Jolie a renunțat la gândul de a fi băiat. Cum a apărut pe covorul roșu FOTO
Fiica Angelinei Jolie a renunțat la gândul de a fi băiat. Cum a apărut pe...
Președintele, la un pas să fie ACUZAT de omucidere în masă! Îl bagă la închisoare
Președintele, la un pas să fie ACUZAT de omucidere în masă! Îl bagă la închisoare
Klaus Iohannis dă ordinul. E obligatoriu în toată România! Decizie BOMBĂ luată de președinte
Klaus Iohannis dă ordinul. E obligatoriu în toată România! Decizie BOMBĂ luată de președinte
NU MAI SCĂPĂM VII. A apărut primul descendent al variantei Delta. Este şi mai infecțioasă şi mai transmisibilă
NU MAI SCĂPĂM VII. A apărut primul descendent al variantei Delta. Este şi mai infecțioasă...
ȘOCUL ANULUI despre Pfizer! Experimentul făcut în direct în România
ȘOCUL ANULUI despre Pfizer! Experimentul făcut în direct în România
Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine
Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea...
ȘOC! Cine o sună pe Teo Trandafir noaptea. Ce a povestit vedeta Kanal D
ȘOC! Cine o sună pe Teo Trandafir noaptea. Ce a povestit vedeta Kanal D
Un şarpe imens, încolăcit pe un cablu de electricitate, a creat panică într-un oraş. Video viral
Un şarpe imens, încolăcit pe un cablu de electricitate, a creat panică într-un oraş. Video...
Anamaria Prodan îi dă lovitura de grație lui Laurențiu Reghecampf! „Pleacă din această căsnicie cu salariul de la Universitatea Craiova și cu bonurile de masă”
Anamaria Prodan îi dă lovitura de grație lui Laurențiu Reghecampf! „Pleacă din această căsnicie cu...
Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la fața locului
Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la...
Ora de iarnă 2021. Ziua a fost schimbată față de anul trecut
Ora de iarnă 2021. Ziua a fost schimbată față de anul trecut
Sunt imaginile momentului! Vlăduța Lupău s-a întâlnit cu Neymar la doar câteva zile după ce a câștigat tricoul său la licitație
Sunt imaginile momentului! Vlăduța Lupău s-a întâlnit cu Neymar la doar câteva zile după ce...
„Românii au fost păcăliți
„Românii au fost păcăliți"! Arafat nu s-a mai putut abține: Ieșire necontrolată când vorbea despre...
Anamaria Prodan nu ii va lasa niciun ban lui Laurentiu Reghecampf dupa divort: Ce bani? Eu sunt milionara, da. El va ramane cu salariul de la Craiova si bonurile de masa
Anamaria Prodan nu ii va lasa niciun ban lui Laurentiu Reghecampf dupa divort: Ce bani?...
O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi în următoarele 6 luni”
O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi...
Avertisment important de la ANAF. Atenţie maximă dacă primiţi acest mesaj
Avertisment important de la ANAF. Atenţie maximă dacă primiţi acest mesaj
Dezvăluiri în premieră despre misterioasa Corina! Cum ar fi, de fapt, presupusa iubită a lui Laurențiu Reghecampf și ce spune Carmen Harra despre destinul lor: „Pare extrem de inocentă. Nu a interesat-o nimic”
Dezvăluiri în premieră despre misterioasa Corina! Cum ar fi, de fapt, presupusa iubită a lui...
Dezvăluiri BOMBĂ! Cine este de fapt iubitul lui Denise Rifai
Dezvăluiri BOMBĂ! Cine este de fapt iubitul lui Denise Rifai
De ce a murit, de fapt, Nicoleta, fata care a decedat în clasă! Descoperirea șocantă a medicilor
De ce a murit, de fapt, Nicoleta, fata care a decedat în clasă! Descoperirea șocantă...