Prima zi de şcoală a fost una importantă pentru familia preşedintelui Nicuşor Dan. Luni dimineaţă, şeful statului şi partenera sa, Mirabela Grădinaru, au fost surprinşi în timp ce îşi însoţeau fiica la şcoală, marcând astfel începutul unui nou an şcolar pentru micuţa Aheea.
Cei doi părinţi au ales să fie alături de fiica lor în această dimineaţă specială, iar familia a pornit împreună spre unitatea de învăţământ din cartierul Cotroceni. Aheea, în vârstă de 10 ani, este elevă la o şcoală din această zonă a Capitalei şi a mers câţiva paşi înaintea părinţilor săi, în timp ce aceştia au traversat drumul ţinându-se de mână.
Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru au însoțit-o la școală pe Aheea
Alături de Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru s-a aflat şi fiul lor, Antim. Băieţelul are patru ani şi a fost, la rândul său, prezent la momentul de familie care a marcat începutul noului an şcolar. Astfel, dimineaţa a avut toate ingredientele unui început de an şcolar în familie, cu părinţi emoţionaţi şi copii pregătiţi pentru o nouă etapă.
După ce şi-a condus fiica la şcoală, Nicuşor Dan urma să aibă şi un program oficial dedicat începutului de an şcolar. Preşedintele era aşteptat, luni, la ora 10:30, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Curcani, judeţul Călăraşi, unde urma să participe la festivităţile organizate cu ocazia deschiderii noului an şcolar.
”Şcoala este şi spaţiul în care vă faceţi noi cunoştinţe, creşteţi şi vă maturizaţi. Nu neglijaţi interacţiunile cu ceilalţi.
În şcoală nu doar se dobândeşte cunoaştere, ci se formează şi oameni, iar acest lucru nu se poate realiza fără contribuţia şi implicarea familiei. Copiii au nevoie de sprijin, de încredere şi de exemple. Ceea ce se învaţă la şcoală trebuie să continue firesc şi acasă. La rândul lor, profesorii au nevoie de susţinerea şi respectul părinţilor. Atunci când şcoala şi familia devin parteneri, şansele de reuşită ale fiecărui copil cresc exponenţial”, a fost mesajul transmis de Nicușor Dan, potrivit Observator.
Astfel, începutul zilei a fost împărţit între familie şi agenda oficială a preşedintelui. Înainte de a ajunge la evenimentul programat în judeţul Călăraşi, Nicuşor Dan a avut ocazia să fie prezent într-unul dintre cele mai importante momente pentru fiica sa.