Noi detalii despre moartea fotbalistului Luca Manolache ies la iveală. Unde era și ce probleme avea

Foto: sport.ro

Fotbalul românesc este în doliu după ce tânărul jucător Luca Manolache, fost jucător al echipei FCSB și legitimat ultima dată la Metaloglobus, s-a stins din viață în mod tragic la doar 19 ani. Decesul prematur al mijlocașului a șocat lumea sportului, iar cluburile și colegii săi și-au exprimat profundul regret față de această pierdere dureroasă.

Luca Manolache a fost considerat unul dintre tinerii promițători ai fotbalului românesc, făcându-și debutul la nivel profesionist într-un meci câștigat de FCSB împotriva lui CFR Cluj. Deși cariera sa părea să fie pe un drum ascendent, problemele de sănătate l-au ținut departe de teren în ultimele luni.

Citește și: MISTERUL MORȚII LUI GENE HACKMAN IA O ÎNTORSĂTURĂ MACABRĂ! DESCOPERIREA BIZARĂ CARE DĂ PESTE CAP ANCHETA!

Ce a transmis Junior Morais despre decesul lui Luca Manolache

Conform informațiilor preliminare, fotbalistul a avut dificultăți medicale în ultimele opt luni, fiind supus mai multor investigații. Deși a încercat să revină la antrenamente și a fost prezent lângă echipă, problemele sale de sănătate au continuat să îi afecteze activitatea sportivă.

 „Nu îmi vine să cred. De când a început campionatul s-a simțit rău, la primul meci. Nu știm încă exact ce s-a întâmplat și așteptăm și noi acum să aflăm mai multe. Așa a fost. Nu s-a mai antrenat în ultimele 6 luni. Nu se știe încă dacă e de la inimă sau nu. Făcea tratament ceva și era bine. Mai venea la antrenamente, la meciuri.

Așteptăm și noi să ne spună cineva ce s-a întâmplat și bineînțeles că vom merge la înmormântare cu toată echipa. E o tragedie, un copil de 19 ani, frate”, a spus Junior Morais pentru Fanatik

Luca Manolache s-a prăbușit brusc într-o benzinărie, iar martorii au alertat imediat serviciile de urgență. Deși echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului, eforturile de resuscitare nu au avut succes, iar tânărul a fost declarat decedat.

„I s-a făcut rău în benzinărie, a venit ambulanța, dar nu s-a mai putut face nimic. E foarte trist. Eram la antrenament și apoi a venit vestea. Dumnezeu să-l odihnească”, a mai spus Moraris pentru sursa citată mai sus.

Se vehiculează ipoteza unui infarct, însă cauza exactă a morții va fi stabilită după investigațiile medicale. Cert este că Manolache urma un tratament și nu mai participase activ la antrenamente în ultimele șase luni.

Citește și: MARE DOLIU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! UN JUCĂTOR DE 19 ANI A MURIT SUBIT

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani